Hoția, șmecheria, furtul sunt lucruri la care românul este expert. Cel puțin asta este părerea occidentalilor despre majoritatea românilor. Aceste obiceiuri necinstite, care se țin de conaționalii noștri din cele mai vechi timpuri, pare a fi o caracteristică a acestui popor. Suntem sau nu un neam de oameni necinstiți?
Pentru a evolua şi maturiza, o societate are nevoie de perioade de timp în care să existe continuitate, stabilitate, pace, o anumită predictibilitate a viitorului. România n-a avut, din păcate, niciodată la dispoziţie aceste răgazuri.
În scurtele intervale dintre războaie, invazii sau crize economice, conducătorii ţării noastre s-au concentrat pe marile proiecte naţionale: independenţa, întregirea teritorială. Proiectul reformei interne, acela al emancipării populaţiei şi al progresului civilizaţiei, a fost lăsat întotdeauna în plan secund.
Nici în ziua de astăzi lucrurile nu stau mai bine. Corupția este atât de puternică încât, în perioada în care Traian Băsescu era președintele României, a fost declarată în CSAT problemă de securitate națională. La noi în țară, totul merge pe pile pe relații, iar o meteahnă atât de veche precum corupţia se va atenua în generaţii.
Românul pare că ar avea scris în ADN să fie hoț. Conform istoriei Prometeu a furat focul și l-a dat omului, altfel omenirea ar fi mâncat și astăzi hrană rece.
Corupția și șmecheria își are originea în cele mai vechi timpuri, iar la noi trebuie căutate la începuturile Țărilor Române. Încă de pe atunci, imoralitatea și ticăloșia își găsea loc în aparatul de stat.
Datele istorice arată că în loc să se micșoreze aceste obiceiuri, ele s-au accentuat de-a lungul timpului. Destui istorici sunt de acord că acest flagel al corupţiei a venit pe meleagurile noastre dinspre Bizanţ şi i-a avut, ca principali factori „patogeni”, pe grecii emigraţi de acolo după cucerirea cetăţii de către turci, în 1453. Lucrurile s-au deteriorat ireversibil după 1700, odată cu înscăunarea domnitorilor fanarioți.
Însă nu toți conducătorii fanarioți au fost rău intenționați. De exemplu, Alexandru Ipsilanti a încercat, în anul 1775, o anumită descentralizare şi limitarea, fie şi parţială, a puterii ispravnicilor în teritoriu. S-au fondat, în această reformă judiciară, instanţe pentru fapte penale, pentru treburi civile şi pentru cele comerciale. S-au înfiinţat tribunale civile şi în judeţe, dar totul a rămas, ca de obicei, de decor, pentru că ispravnicii au controlat mai departe tot ce mişca în teritoriile pe care le stăpâneau.
Acest flagel al necinstei îl urmărește pe român de-a lungul istoriei, până în zilele noastre. Nici măcar a doua jumătate a secolului XIX, perioada de glorie a poporului român, nu a fost scutită de scandaluri de corupție. Personificarea corupţiei interbelice a fost însă, în România, regele Carol al II-lea. Acesta a fost adevăratul inventator al multora dintre practicile de „sifonare“ a banilor publici de astăzi.
A urmat comunismul și practicile sale de represiune, în care totul era furat de stat. După 1989 corupția a avut o explozie puternică, iar efectele sale se văd și astăzi.
De la micile găinării făcute de omul de rând, până la marile tunuri date de oamenii de stat, Romania poate fi caracterizată de a lungul istoriei ca o țară foarte coruptă cu o populație adeptă șmecheriei. Trebuie specificat totuși că românul a fost întotdeauna cotropit de puterile lumii, iar sărăcia și nedreptatea l-a împins să se descurce cum a putut.
Românul și-a apărat întotdeauna neamul și pământul și nu a plecat să cucerească alte teritorii. De aceea un român nu va fi niciodată precum un german sau un spaniol. Istoricul Neagu Djuvara este cel care a surprins într-un interviu cel mai bine esența poporului român.
„Am să vă spun un lucru supărător: la noi s-au dezvoltat mai rău decât oricând, în ultimii 60 de ani de comunism, hoţia, trişarea, minciuna! La noi, de la vlădică la opincă, toată lumea fură. Şi de aceea şi copiii fac la fel! Iar dacă nimeni nu mai are moralitate, nu mai au nici copiii. Dacă aş fi preşedinte al Republicii, aş face o mare adunare de învăţători şi aş spune că pentru 10-20 de ani să se pună accentul, din şcoala primară, pe cinste! La noi, ideea de a şmecheri e considerată nu doar normală, dar aproape o datorie! Copiii ăştia sigur că trişează, pentru că ei sunt necinstiţi din educaţie. Pentru termen lung, trebuie să schimbăm mentalitatea, încă de la şcoala primară. Să-i învăţăm că una din cele 10 porunci este ‘să nu furi’!”, spunea Neagu Djuvara.
Una dintre cele mai cunoscute creații românești este Miorița. Poemul folcloric românesc este socotit un text literar desăvârșit din punct de vedere compozițional și stilistic. Creația scoate la iveală mitul mioritic, unul dintre cele patru mituri fundamentale ale literaturii românești. Povestea baladei? Hotărârea a doi păstori (ungurean și vrâncean) de a omorî un al treilea (moldovan) pentru a-i fura oile.
