De ce tastele F și J sunt dotate cu mici liniuţe care ies în relief?

15.06.2018
De ce tastele F și J sunt dotate cu mici liniuţe care ies în relief?

Cine nu a pus mâna măcar o dată pe o tastatură? De ani buni, de la apariția calculatoarelor și ale telefoanelor mobile, tastele fac parte din viața noastră. Totuși, sunt puțini cei care au sesizat faptul că există două taste mai speciale. Este vorba despre F și J ce au mici liniuţe care ies în relief. Cu ce scop?

De ce tastele F și J sunt speciale?

Primele tastaturi au fost cele ale mașinilor de scris. Inițial, tastele erau așezate în ordinea alfabetică, însă la puțină vreme după utilizarea lor s-a constatat faptul că vocalele sunt folosite tot mai des, unele litere foarte rar și astfel acele tastaturi erau extrem de greu de folosit.

De unde vine denumirea cartierelor din București?

După îndelungate studii, s-a constatat faptul că degetele oamenilor se plasează natural, atunci când nu scriu ceva, pe tastele ASDF şi JKL. Linia mediană pe care se află aceste taste poartă numele de „home row” („rând de acasă”).

Astfel, rolul acestor „ridicături” este acela de a-l ghida pe cel care scrie fără să se uite la tastatură și să nu uite niciun moment unde este „home row”. Așadar, pe întuneric, liniuțele sunt un adevărat prieten de nădejde pentru cei care scriu la calculator.

Curiozități despre tastatură:

Cum funcționa prima alarmă deșteptătoare? Ce era meseria de „trezitor”?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot