De ce ortodocșii se închină la icoane?

10.04.2023
De ce ortodocșii se închină la icoane?

Bisericile ortodoxe din România sunt pline de icoane, la care credincioșii vin și se roagă pentru a scăpa de anumite probleme sau pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu. Creștinii din întreaga lume, atât ortodocșii și catolicii, știu că icoanele nu sunt altceva decât reprezentări ale unor personaje sfinte, precum Iisus Hristos, Sfânta Treime, Maica Domnului, îngeri și așa mai departe.

De asemenea, o icoană poate reprezenta și un eveniment important, o sărbătoare, un adevăr sau un principiu teologic. Cert este că o icoană nu este o fotografie, fiindcă ea conține multe simboluri și poate reprezenta o mărturisire religioasă.

De unde vine termenul de „icoană”?

Cuvântul „icoană” provine din limba greacă de la termenul „εικον”, care înseamnă „chip, reprezentare”. Trebuie precizat că traducerea exactă a cuvântului grecesc „εικονογραφία” este „scrierea de imagini”, iar în concepția teologică acestea reprezintă „Biblia neştiutorilor de carte”.

Principiul iconografiei se găsește în Vechiul Testament, atunci când este descrisă povestea lui Noe. Drept urmare, curcubeul pe care Dumnezeu îl pune pe bolta cerească, ca „semn al legământului dintre Mine şi pământ” (Facerea 9, 13), reprezintă primul simbol iconografic religios.

Ce reprezintă icoanele religioase pentru ortodocși?

Cu toate că în Biblie este precizat că nu este bine să te închini și să venerezi alți zei, icoanele creștine nu reprezintă o încălcare a aceste porunci, deoarece acestea simbolizează clar credința în Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschinul a fost cel care a făcut lumină în această situație.

Icoanele nu sunt idoli, ci simboluri, astfel că, atunci când cineva venerează o icoană, nu se face vinovat de idolatrie. El nu se adoră simbolul, ci doar îl venerează. O astfel de închinare nu e adresată lemnului sau culorii sau pietrei, ci persoanei zugrăvite.

Sinodul al VII-lea ecumenic a analizat situația icoanelor și a ajuns la concluzia că acestea trebuie cinstite cum trebuie, fiind o reprezentare religioasă a credinței în Dumnezeu. Așadar, importanța icoanelor în credința creștină este una importantă, în felul acesta credincioșii putând să asocieze simbolul unui sfânt unei imagini.

Icoanele să fie cinstite nu cu cinstirea adevărată, care după credinţă se cuvine numai dumnezeirii [Sfintei Treimi], ci [tot aşa] cum se face cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, şi cu toate lucrurile sfinte.

Foto: basilica.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Rusia și Japonia, în fața unui conflict diplomatic istoric, după ce Vladimir Putin s-a deplasat pe Iturup, una dintre insulele arhipelagului Kurile, revendicate atât de Moscova, cât şi de... citește tot
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria
IRI Travel, principalul touroperator specializat pe destinația Bulgaria din România, anunță pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va... citește tot
Ghidul cumpărăturilor inteligente: Ce produse să nu cumperi niciodată din supermarket la preț întreg
Ghidul cumpărăturilor inteligente: Ce produse să nu cumperi niciodată din supermarket la preț întreg
Cu toții am simțit în ultima vreme cum bonul de la supermarket devine tot mai lung, iar suma finală tot mai mare. Cu toate acestea, marile lanțuri de magazine folosesc strategii bine gândite de... citește tot