Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu au fost două mari personalități ale României din prima jumătate a secolului al XX-lea. Primul a fost un istoric de seamă, recunoscut atât pe plan intern cât și internațional, care și-a lăsat amprenta asupra politicii românești din acea perioadă. Cel de-al doilea a urmat o carieră în diplomație, fiind considerat de mulți cel mai bun ministru de Externe pe care țara noastră l-a avut vreodată.
Între cei doi era o diferență de 11 ani, iar la începutul carierei ca jurist pentru Titulescu, Iorga era deja un istoric celebru. Două caractere puternice și două minți luminate, care au luptat pentru binele poporului român, au avut de multe ori și contradicții. Multe dintre discuțiile lor au fost consemnate în istorie, iar una dintre acestea a făcut carieră, având și o doză de umor.
Cu toate că erau două personalități foarte inteligente, legătură profesională dintre Nicolae Titulescu și Nicolae Iorga nu a fost una amiabilă. Cei doi însă au trebuit să salveze aparențele în public, la insistențele regelui României, Carol al II-lea. O întâmplare memorabilă cu cei doi intelectuali a rămas în istorie, fiind povestită și în prezent cu mare haz.
Titulescu, în 1931, era președinte al Ligii Națiunilor și pleca, din București, cu trenul la Paris și de acolo la Geneva. Știind ura surdă dintre profesorul Iorga, prim-ministru și Titulescu, președintele Ligii Națiunilor, cunoscută și savurată de opinia publică, regele Carol al II-lea l-a rugat pe ”domnul profesor Iorga”, pe care-l vizita adesea la Vălenii de Munte, să stingă bârfa și să facă gestul de a apărea la gară alături de Titulescu. Fotografii jurnalelor erau acolo spre a imortaliza evenimentul. Iorga avea în jur de 60 de ani, iar Titulescu, mai tânăr, conducea un fel de ONU de azi.
Titulescu ar fi urcat în Orient Expresul care venea de la Istanbul, iar profesorul-premier trebuia să stingă ideea de conflict, arătându-se împreună cu mai marele Ligii Națiunilor pe peron. Conservatorul orgolios Iorga a acceptat până la urmă rugămintea regelui și s-a înfățișat pentru strângeri de mână la gară. Amândoi înghițeau greu rugămintea regală, fiindcă se detestau sincer. Titulescu, de la geamul vagonului, i-a făcut cu mâna premierului Iorga și l-a întrebat ironic ce să-i aducă de la Paris. ”Poate o blenoragie!” – i-ar fi răspuns Iorga, printre dinți, mimând un zâmbet amical de despărțire. Titulescu, tot șoptit, și cu un zâmbet în oglindă, răspunde: ”Și dacă nu sunteți acasă i-o las doamnei?”, a povestit Lucian Avramescu, potrivit ampress.ro.
Se poate spune fără echivoc că atât Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu au luptat pentru binele României, chiar dacă uneori au avut viziuni diferite despre ceea ce înseamnă acesta. Din păcate, relația dintre cei doi a fost una tensionată și nu au mai apucat să se împace, decedând la puțin timp unul față de celălalt. Nicolae Iorga a fost ucis de legionari în data de 27 noiembrie 1940, în timp ce Nicolae Titulescu a fost exilat și ostracizat de regimul nazist, murind în data de 17 martie 1941.
Se spune că Nicolae Iorga putea munci cât 100 de oameni odată, însă avea dificultăți să colaboreze cu alte persoane. De aici și relația tensionată cu Nicolae Titulescu.
Figuri legendare ale istoriei naționale, părinți fondatori ai României moderne, oameni care au trăit și au murit pentru țară, Iorga și Titulescu, n-au mai avut timp să se împace. Au slujit amândoi neamul românesc fără rezerve, cu totală dăruire. S-au înfruntat și s-au confruntat doar din dorința de a face mai bine, mai repede, mai durabil. România are nevoie de ei și azi, de lumina lor, a scris despre cei doi istoricul George G. Potra.
Foto: cutiacuvechituri.wordpress.com
