Fildeșul este un material produs din dinții și din colții unor mamifere precum elefantul, rinocerul, morsa sau mamutul. Dar, în general, cuvântul „fildeș” este folosit pentru colții de elefant.
Cea mai mare parte a fildeșului brut provine, se pare, din Laos, Vietnam și Cambodgia unde, la sfârșitul anilor ’80, numărul elefanților aflați în sălbăticie era de doar aproximativ 6.200 de exemplare.
Considerată specie pe cale de dispariție, se așteptau măsuri pentru salvarea elefanților. Drept urmare, în anul 1989, a fost impusă la nivel global interdicția de a se comercializa fildeș din cauza scăderii îngrijorătoare a populației de elefanți.
Din cauza creșterii populației planetei, dar mai ales din cauza extinderii spre sud a deșertului Sahara, numărul elefanților a început să scadă dramatic. Dar, cel mai important factor l-a reprezentat cererea din ce în ce mai mare de fildeş.
Chiar dacă nu are nici un fel de proprietăți farmaceutice, așa cum este cazul oaselor de tigru sau a cornului de rinocer, fildeşul este la mare căutare, fiind un material de lux frumos, cu o incandescență și căldură deosebite comparativ cu cele ale altor materiale folosite pentru ornamente și sculpturi. De asemenea, este durabil şi uşor de sculptat.
De altfel, din cele mai vechi timpuri, fildeşul provenit de la colţii de elefant a fost inclus printre cele mai preţioase şi mai râvnite lucruri.
La începutul secolului trecut, fildeșul nu era folosit atât de mult pentru lucrările de artă şi obiectele religioase ca în antichitate, ci la producția de clape pentru pian.
În anul 1910, pentru fabricarea a 350.000 de clape de pian în SUA, s-au folosit aproximativ 700 de tone de fildeș provenite de la peste 13.000 de elefanți sacrificați.
După primul război mondial, cererea de fildeş a scăzut, iar numărul elefanților a început să crească grație votării unor noi legi care aveau darul de a proteja specia. Din păcate, la începutul anilor ’70, cererea de fildeș a început din nou să crească, mai ales în prosperele țări asiatice ale acelor vremuri.
Odată cu apariţia primelor scule electrice pentru sculptat, fildeşul neprelucrat putea fi transformat cu rapiditate în obiecte ornamentale care erau scoase mai apoi pe piaţă.
Deoarece cererea de fildeș a crescut, prețurile au crescut și ele foarte mult. Cei care se îmbogățeau nu erau braconierii, ci intermediarii și comercianții, care au strâns averi uriașe din comerțul cu fildeș.
Din această cauză, până la sfârșitul anilor ’80 au fost masacrați pentru fildeşul lor peste un milion de elefanţi, populaţia din Africa scăzând astfel la vreo 625.000 de exemplare.
Așa s-a ajuns ca în 1989 să fie interzis comerțul cu fildeș între statele membre ale Convenţiei referitoare la Comerţul Internaţional cu Specii pe Cale de Dispariţie ale Florei şi Faunei (CITES).
Deși se estima că braconajul va lua amploare și că vor crește prețurile la „negru” ca urmare a acestei interdicții, lucrurile nu au stat deloc așa.
Vânzările cu fildeș au scăzut cu circa 80-85%, profiturile uriașe obţinute odinioară au secat, iar braconajul a fost redus substanțial. Drept urmare, sculptorii în fildeș au fost nevoiți să-şi găsească alt loc de muncă.
Pentru a vă face o imagine mai clară, în 2014, un kilogram de fildeș costa 2.100 de dolari, însă în 2017 prețul acestuia scăzuse la 730 de dolari. Cu toate acestea, fildeșul de la un singur elefant ar putea valora peste 100.000 de dolari.
Foto: Unsplash
