V-ați întrebat vreodată de ce avioanele nu par să zboare în linie dreaptă? Când privești o hartă plană, s-ar putea să ți se pară că avioanele trebuie să zboare în linii drepte pentru a ajunge la destinație în cel mai scurt timp. Lucrurile nu stau deloc așa. De ce? Simplu, hărțile nu iau în calcul curbura Pământului, tocmai de aceea ar fi IMPOSIBIL ca aeronavele să zboare în linie dreaptă.
Pămânutul are o formă sferică în aparență, dar are formă de elipsoid de rotație, adică este mai turtit la poli și mai bombat la Ecuator, având în vedere efectele rotației în jurul propriei axe. Să facem un exercițiu de imaginație: dacă luăm un creion și încercăm să trasăm o linie de la New York la Moscova, aceasta ar lua natural forma unui arc, însă pentru ca informația să fie sută la sută corectă și să o înțelegem mai bine, ar trebui să facem acest exercițiu pe un glob pământesc, nu pe o hartă plană.
Altfel spus, cea mai scurtă și rapidă distanță dintre două puncte de pe glob nu este o linie dreaptă, ci o curbă. De exemplu, cel mai scurt zbor între Paris și Vancouver este pe deasupra Groenlandei, chiar dacă cele 2 orașe se află aparent pe aceeași paralelă.
Totodată, traseele avioanelor mai sunt influențate de factori precum vântul, presiunea atmosferică și temperatura. De asemenea, planurile de zbor sunt calculate pentru a maximiza eficiența și pentru a respecta regulile de trafic aerian. Avioanele trebuie să evite spațiile aeriene restricționate, să urmeze rute prestabilite și să evite coliziunile cu alte aeronave. Aceasta înseamnă că traiectoriile pot include viraje, schimbări de altitudine și ajustări constante pentru a se încadra în condițiile de trafic și pentru a asigura siguranța zborului.
Pe lângă aceste aspecte, și tipul de aeronavă și scopul zborului pot influența traiectoria. De exemplu, avioanele comerciale urmează rute prestabilite pentru a ajunge la destinație într-un mod eficient și sigur, în timp ce avioanele militare sau de agrement pot avea traiectorii mai variate, inclusiv manevre tactice sau de divertisment.
Un alt criteriu de care companiile aeriene țin cont pentru a stabili traseele de zbor îl reprezintă curenții de aer, cunoscuți sub denumirea de „jet stream”. Acești curenți de aer de mare altitudine există în troposferă, cel mai de jos strat al atmosferei pământului.
Granița dintre troposferă și stratul următor, stratosferă, este cunoscută sub numele de tropopauză, o altitudine care fluctuează între 6 și 20 km deasupra suprafeței pământului. Această fluctuație are ca rezultat schimbări rapide ale temperaturii și presiunii aerului, ceea ce creează un tunel de vânt care poate atinge viteze de peste 321 km/h, scrie Simple Flying.
Mai mult, prin urmarea unei rute curbate care acoperă mai mult teren decât o linie dreaptă, în caz de nevoie, există mai multe oportunități pentru aterizări de urgență, iar piloții știu acest lucru.
