Una dintre personalităţile marcante ale istoriei dacilor de dinaintea cuceririi romane a fost Deceneu. Mare preot, filosof și astronom, acesta era sfătuitorul de taină al regelui Burebista, căruia i-a urmat, de altfel, la domnie după moarte.
Deceneu a fost și cel care l-a ajutat pe Burebista să transforme poporul dac într-o forţă de temut pentru teritoriile vecine. În vremea lui Burebista şi a lui Deceneu, dacii „erau superiori tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii”, așa cum avea să spună cinci secole mai târziu istoricul got Iordanes.
De altfel, lui Deceneu i-au fost atribuite meritele educării poporului dac care, atât de mult îl prețuia, încât îl asculta orbeşte. Potrivit vestitului istoric şi geograf antic grec Strabon, Deceneu i-a convins de puterile sale supranaturale, „o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau fiind şi faptul că s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa-de-vie şi să trăiască fără vin”.
„Ajuns în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani”, scrie Strabon în „Geografia”.
Una dintre cele mai importante reforme care a purtat amprenta lui Deceneu a fost tăierea podgoriilor și, implicit, reducerea consumului de vin în rândul dacilor. Dovada supunerii acestora era faptul că aceștia au renunţat la vin și, implicit, la ritualurile dedicate zeului Dionis (Bachus), asociate cu petrecerile, beţiile şi orgiile, precum şi la carnea animalelor.
Această reformă și motivele ei au făcut și încă fac obiectul unei controverse. Unii istorici sunt de părere că scopul reformei lui Deceneu a fost de a elimina pur și simplu viciul alcoolului, însă există și analiști care susțin că viile ar fi putut deveni un pericol pentru locuitori și pentru siguranța acestora deoarece ar fi atras popoarele migratoare în această regiune.
Cu toate acestea, istoricul Constantin C. Giurescu lansează în cartea sa „Istoricul Podgoriei Odobeștilor” ipoteza conform căreia Strabon ar fi vrut ca prin cele scrie în „Geografia” să spună că, de fapt, „podgoria să nu fi fost distrusă în totalitate, ci numai o parte a ei, și să se fi interzis orice nouă plantație”.
În sprijinul teoriei sale, istoricul amintește de o măsură similară luată în anul 92 î.Hr. de împăratul Titus Flavius Domitianus, cunoscut ca Domițian. Acesta a ordonat să nu mai fie noi plantații de viță-de-vie și, totodată, să fie distruse jumătate dintre podgoriile celorlalte provincii ale Imperiului Roman.
