Astăzi, săpunurile, gelurile de duș, pasta de dinți sau soluțiile de dezinfectare sunt la ordinea zilei. Totuși, pentru a ajunge la acest nivel de igienă, le-au trebuit înaintașilor noștri secole de descoperiri, invenții și studii. Totuși, cum se făcea igienă acum 300 de ani? Să luăm exemplul coloniștilor americani, pentru care mirosul corporal era o obișnuință.
Infestarea cu păduchi era o problemă frecventă în epoca colonială, indiferent de statutul oamenilor. Atât cei bogați, cât și cei săraci nu obișnuiau să facă baie prea deas. Cea mai la îndemână soluție contra păduchilor era să se radă în cap.
Apoi, odată scăpați de păduci, oamenii își acoperau chelia cu o perucă confecționată din blană de animal. Cu toate acestea, aceste peruci atrăgeau și păduchii și alte insecte din cauza pomadei și a produselor folosite pentru a le trata. Era un război la propriu împotriva insectelor de tot felul. Perucile erau acoperite cu pudre parfumate.
În Franța, lucrurile erau un pic diferite. Francezii purtau peruci pentru a-și proteja părul adevărat. În loc să aibă capul ras, ei foloseau peruci pentru ca păduchii să nu ajungă în părul natural. Această metodă nu era cea mai eficientă.
E drept că în acele timpuri săpunul era rar, dar nu lipsea cu desăvârșire. Săpunurile de baie și le permiteau doar coloniștii bogați. Singurul detergent disponibil pentru oamenii de rând era supa de leșie – făcută dintr-un amestec de grăsime animală, cenușă și leșie.
În lipsa săpunurilor şi detergenţilor, femeile din acele timpuri spălau hainele într-un amestec de apă cu cenuşă şi urină umană, după care le limpezeau. Practic, hainele respective miroseau mai urât ca înainte să fie „spălate”, dar aşa era obiceiul timpului.
Existau voci (medicii- vracii vremurilor) care le sfătuiau pe femei să se spele în mod regulat pentru a evita bolile care le-ar putea afecta organele de reproducere. Societatea nu împărtășea aceleași păreri cu vracii, astfel că, de multe ori, mirosul puternic pe care-l emanau femeile ținea loc de scut împotriva bărbaților dornici de amor. Se credea că spălarea îndepărtează uleiurile importante din piele, ceea ce lăsa persoana vulnerabilă la boli, scrie graemepark.org.
Primul cap încoronat care a lansat o adevărată revoluţie în privinţa spălatului pe trup a fost regina Elisabeta I a Angliei (1533-1603) despre care se ştie clar că se îmbăia o dată pe lună.
Bogaţii şi nobili se bucurau de privilegiul de a avea toaletă în casă. Asta dacă putem numi toaletă un vas, cel mai probabil o putină acoperită, dar care avea o gaură, pe care aristocratul se aşeza ca pe tron pentru a urina şi defeca. Conţinutul era, de cele mai multe ori, aruncat pe fereastră, notează descopera.ro.
