Țăranii români de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea erau niște oameni săraci, care își duceau traiul de pe-o zi pe alta. Condițiile mizere în care trăiau țăranii în bordeiele lor mici și dărăpănate, frigul pe care îl îndurau și alimentația neadecvată erau doar câteva dintre cauzele mortalității, în special în rândul copiilor.
Statisticile vremii spun că nouă din zece decese erau provocate de sărăcia cruntă în care trăiau țăranii de atunci. De altfel, România din urmă cu aproximativ 150 de ani nu este deloc bine văzută prin ochii medicilor vremii.
Aceasta este concluzia la care s-a ajuns ca urmare a studierii însemnărilor unor medici care au profesat în România după 1860 și până în jurul anului 1910. Aceștia îi considerau pe țărani niște ființe mizerabile, care nu se spălau aproape deloc și care își curățau hainele doar atunci când ploua.
După cum scrie Adevărul.ro, aceste însemnări au fost adunate de istoricul şi etnograful clujean Constantin Bărbulescu în cartea intitulată „România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910”.
„Baie generală niciodată nu fac, nici femeile, nici bărbaţii, şi aceştia nici pe cap nu se spală decât în mod excepţional. Se înţelege lesne în ce stare este pielea ţăranului. Un strat gros de murdărie stă totdeauna pe dânsa şi aceia care au avut ocazia să stea între dânşii cunosc mirosul caracteristic pe care îl exhală din cauza pielii şi a hainelor murdare”, scria tânărul medic Constantin Popescu la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Un alt doctor din acea perioadă, I. C. Drăgescu, scria în anul 1866 că țăranii sunt oameni „care fug de apă și care în toată viața lor nu s-au scăldat decât o dată, la botez”.
„Ţăranul de obicei nu face baie decât atunci când din întâmplare cade în apă. Din această pricină, părţile trupului care asudă miros greu. Unii nu se spală decât o dată pe săptămână, duminica, dar şi atunci dau cu puţină apă pe obraz şi pe mâini”, mai scria medicul Drăgescu.
Autorul cărţii amintite spune că lipsa igienei corporale în rânul țăranilor români din secolul al XIX-lea era identificată de medici prin lipsa săpunului din gospodăriile acestora.
Țăranii nu folosesc săpunul, deci nu se spală. Cât adevăr istoric este în aceste informaţii este mai greu de surprins. Cert este că în păturile superioare ale societăţii româneşti săpunul este un produs consumat uzual încă din secolul al XIX-lea – Constantin Bărbulescu, autorul cărții „România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910”
Un alt medic, Nicolae Manolescu, vorbea în 1897 despre mirosul absolut respingător pe care îl emanau țăranii.
„De multe ori mă conducea dintr-un sat într-altul un vătăşel. Mergeam pe jos şi el în partea dinspre care adia vântul. Atmosfera vătăşelului meu era atât de infectă că, împinsă de vânt peste mine, un miros miasmatico-empireomatico-alcoolic mă forţa să ne schimbăm locul”.
În continuarea însemnărilor sale, medicul Manolescu făcea referire la țăranul român ca la „o fiinţă mizerabilă atât în pielea sa, cât şi în haina sa”.
„Ţăranul poartă cămaşa neschimbată, nici chiar noaptea, în timpul săptămânii (…). Acest obicei este rău, căci în timpul de șase zile, oricât ţăranul îşi ventilează corpul prin felul ocupaţiunii lui, totuşi cămaşa se infiltrează de multe producte de secreţiune şi de excreţiune ale pielei”, mai preciza Nicolae Manolescu, citat de Adevărul.ro.
Foto: Wikipedia.org
