Românii au fost dintotdeauna un popor de oameni harnici, muncitori, puțin educați, specializați mai ales în muncile agricole și în crescutul animalelor. În perioada interbelică, românii au fost nevoiți să se adapteze condițiilor dificile și, mai ales, crizei economice. Erau puțini cei care locuiau la oraș, viața fiind preponderent rurală. Mai mult de jumatate din populaţia României era analfabetă. Mulți dintre români erau atât de săraci încât, pe perioada iernii, dormeau în casă cu animalele.
Între 1918 și 1945 erau puțin românii care aveau fânar, o construcţie din lemn, acoperită, în care se depozita nutreţul pentru vite sau un grajd acoperit pentru animale. Nici casele țăranilor români nu erau prea comode și mulți români dormeau pe jos, pe rogojini din papură. Aceștia dormeau câte 8-10 într-o singură cameră, în maxim două paturi.
Țăranii aveau prostul obicei de a adăposti şi unele dintre animalele din gospodăria lor: viţei, miei, purcei abia născuţi şi cloştile care îşi aveau cuibul sub pat pentru ca acestea să nu înfrunte gerul.
Starea de igienă, sănătate şi alimentaţie a ţăranului a cunoscut în perioada interbelică o reală îmbunătăţire faţă de începutul secolului, dar chiar și așa românii au rămas la coada Europei. Medicamentele erau o raritate în satele mioritice. Copiii care ajungeau la vârsta de 18 ani erau în număr mic, mulți murind de la vârsta fragede. Pământul se lucra cu ajutorul plugului de fier sau lemn, deși Europa începuse să se industrializeze.
Statul român a făcut reale eforturi financiare pentru a-i ajuta pe ţărani să traverseze criza economică din 1929-1933. Cu toate astea, mulți țărani, dezamăgiți de prețul mic al produselor muncite, au luat calea orașelor pentru a practica activități necalificate, scrie romania-actualitati.ro.
Asemeni personajului Ion din romanul lui Liviu Rebreanu, țăranul român din perioada interbelică a fost obsedat de deţinerea de suprafeţe mai mari de pământ şi la bani. În acestea țăranul român găsea puterea socială și rațiunea de a exista.
Foto: azopan.ro
