Răscoala țărănească din 1907 a pornit în data de 21 februarie în Flămânzi, din județul Botoșani. Mișcarea a cuprins rapid toată România (Moldova și Țara Românească), fiind una dintre cele mai mari răzvrătiri sociale din istoria noastră. Cauzele care au declanșat această revoltă sunt multiple, iar unele dintre ele țin și de felul cum elita țării trăia în comparație cu țăranul de rând.
Cei mai mulți dintre țărani trăiau în condiții precare, cu venituri extrem de reduse. Terenurile agricole și pământurile erau monopolizate de mari proprietari, iar țăranii erau forțați să plătească rente mari și să lucreze în condiții opresive. Această categorie socială nu avea drepturi civile și politice semnificative și nu beneficia de reprezentare în instituțiile politice. Marginalizare în procesul decizional și lipsa unor canale de comunicare cu autoritățile au contribuit la nemulțumirile sociale.
Țăranii erau exploatați economic și social de către marii proprietari. Guvernul de la acea vreme nu a reușit să aducă reforme semnificative pentru a îmbunătăți situația acestei categorii de oameni și pentru a remedia inechitățile sociale și economice.
Cu toate că oamenii de rând o duceau foarte greu, în acea perioadă, elita țării petrecea în lux. Oamenii din vârful societății trăiau într-o altă lume, nepăsându-le de ceea ce se întâmplă cu țăranii români.
Punctul central al vremii a fost ceaiul dat de C. Dissescu (ministru al acelor vremuri), a cărui faimă ajunsese până în presa franceză. Meniul grandios conținea: măsline albe, stridii, păuni, mistreţ indian, curmale de Thebaida, smochine din Lipari, rodii, struguri, vin de Falern, Lacrima Chisti. Feţele de masă aveau ornamente bizantine şi serviciul era de argint aurit, ce avea figura Madonei şi a Pruncului Isus cu crucea bizantină, ”a principesei Maria”, potrivit adevarul.ro.
