Cum au avut rușii și suedezii data de 30 februarie în calendar?

28.12.2022
Cum au avut rușii și suedezii data de 30 februarie în calendar?

Cu toții știm că luna februarie are 28 de zile, iar într-un an bisect aceasta are 29 de zile. În mod surprinzător, în istorie, au fost ani în care luna februarie a avut și 30 de zile. Cum a fost posibil așa ceva? A existat cu adevărat sau nu data de 30 februarie?

Calendarul iulian cât și cel gregorian au prevăzut ca luna februarie să aibă 28 de zile, iar într-un an bisect aceasta să aibă 29 de zile. Cu toate acestea, în Suedia și în Uniunea Sovietică luna februarie a avut și 30 de zile în trecut.

Luna februarie în Suedia, în anul 1712

În secolul al XVIII-lea Suedia era mult mai mare decât în prezent și cuprindea și actualul teritoriu al Finlandei. Între 1700 și 1721 s-a desfășurat Marele Război Nordic, iar Suedia se afla în conflict total cu Rusia, Danemarca, Saxonia și alte țări. În această perioadă autoritățile suedeze au decis trecerea treptată de la calendarul iulian la cel gregorian, începând cu anul 1700.

Măsura prevedea ca data de 29 februarie să fie omisă din toți anii bisecți, astfel încât după 40 de ani calendarul iulian să coincidă cu cel gregorian. Lucrurile nu au fost respectate întru totul, astfel că s-a decis să se renunțe la acest plan, dar măsura a făcut ca în anul 1721 luna februarie să aibă 30 de zile. Cu toate acestea, calendarul gregorian a fost adoptat în Suedia în anul 1753, când după data de 16 februarie a urmat 1 martie.

Luna februarie în Uniunea Sovietică, 1930 – 1931

Potrivit Wikipedia.org, în data de 1 octombrie 1929 a fost introdusă în Uniunea Sovietică o versiune reformată a calendarului, în care toate lunile aveau 30 de zile, iar restul de 5 sau 6 zile erau sărbători intercalate, câte una sau două între anumite luni. Astfel, în anii 1930 și 1931 luna februarie a avut 30 de zile.

Noul calendar, care a funcționat doar în anii 1930 și 1931, prevedea că o săptămână are cinci zile. Ulterior, autoritățile rusești au decis ca săptămâna să aibă șase zile, iar abia din 1940 situația a revenit la normal. Surprinzător a fost faptul că, inclusiv în această perioadă ciudată, calendarul gregorian a fost utilizat la nivel oficial.

Foto: pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Câți soldați SUA se află în baze miliare din Europa? Ce a spus Trump despre retragerea militarilor americani din România?
Câți soldați SUA se află în baze miliare din Europa? Ce a spus Trump despre retragerea militarilor americani din România?
România şi Aliaţii au fost informaţi de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa. Astfel, administrația Donald Trump este pe cale să retragă „mii de... citește tot
Cine a fost primul român care a zburat cu avionul?
Cine a fost primul român care a zburat cu avionul?
Puțini români știu că primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul realizat de un român nu a fost făcut de Aurel Vlaicu sau Traian Vuia, ci de un inventator cu totul special: Henri Coandă.... citește tot
Sunt videourile lui Bob Rădulescu cu personajul „Haurențiu” rasiste?
Sunt videourile lui Bob Rădulescu cu personajul „Haurențiu” rasiste?
Bob Rădulescu, amicul lui Mircea Bravo, este implicat într-un scandal enorm după ce a fost acuzat de rasism. Motivul? Personajul Haurenţiu (un rom) pe care-l interpretează în clipurile sale ar... citește tot