Cum a murit Regina Maria a României? Ce le-a transmis urmașilor săi?

13.08.2020
Cum a murit Regina Maria a României? Ce le-a transmis urmașilor săi?

Regina Maria s-a născut la 29 octombrie 1875 în Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia, și a murit pe 18 iulie 1938 la Castelul Pelișor, Sinaia, România. La naștere aceasta a avut numele de Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, iar înainte de a fi Regina Maria a României, ea a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. La vârsta de 17 ani, în anul 1892, aceasta a ajuns în România după ce s-a căsătorit cu Ferdinand I în Germania. Căsătoria celor doi a durat 30 de ani și din cei șase urmași, se crede că doar patru au fost ai lui Ferdinand I. Ea a fost una dintre cele mai influente femei din spațiul carpato-danubiano-pontic.

Cum şi-a găsit sfârşitul Regina Maria a României?

Regina Maria s-a îmbolnăvit în vara anului 1937  și a fost supusă mai multor tratamente, însă niciunul nu a dat rezultatele dorite. După ce a fost tratată de doctori din România, ea a fost trimisă și la specialiști din Italia și în Germania. Din nefericire, aceasta nu a putut fi salvată și a murit un an mai târziu la vârsta de 62 de ani. Potrivit medicului personal, Maria suferea de cancer pancreatic, însă diagnosticul oficial a fost de ciroză (cancer la ficat).

La începutul lunii iulie 1938, când Maria sunt se simțea din ce în ce mai rău și se afla la tratament în Dresda, a cerut să se întoarcă în România, simțind că nu mai are mult de trăit. Drumul către țară a epuizat-o complet, fiindcă Regele Carol al II-lea a obligat-o să vină cu trenul, în loc să îi accepte un transport cu avionul. La scurt timp după ce a ajuns în țară, Maria și-a dat ultima suflare la Sinaia în Castelul Pelișor.

În Dresda am văzut-o pe mama pentru ultima dată, atunci când m-am întors să-i fac cu mâna, la despărțire, iar ea s-a ridicat din pat să ne facă și ea cu mâna. Din Dresda, încă foarte bolnavă fiind, mama a fost luată înapoi în România la începutul lui iulie, și de acolo am primit ultimul mesaj direct de la ea – o telegramă în care mă înștiința despre sosirea ei și care se termina cu ‘Domnul să vă binecuvânteze pe toți’. Una din măhnirile mele cele mai mari a fost faptul că, deși eram soră medicală, nu mi s-a dat voie să am grijă de ea. Neliniștită și nefericită fiind din această cauză, și fără să mă mulțumesc cu mesajele pe care mi le trimitea prin alți oameni, am amânat plecarea noastră de fiecare an la Wörthersee. În 18 iulie 1936 am primit un telefon care mă anunța că mama era pe moarte, scrie în amintirile principesei Ileana.

Regina Maria a fost, teoretic, ultima regină a României, din moment ce Elena, soția lui Carol al II-lea, a divorțat de acesta înainte de încoronare și în anii 1940-1947 a purtat titlul de Regină Mamă, iar Regele Mihai s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma după abdicare, scrie historia.ro.

Foto: ro.wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este ultimul teritoriu anexat de SUA? Urmează Groenlanda?
Care este ultimul teritoriu anexat de SUA? Urmează Groenlanda?
Expansiunea teritorială a Statelor Unite a fost un proces îndelungat, desfășurat mai ales în secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. De la achiziții continentale precum... citește tot
Ce se întâmplă dacă un stat NATO (SUA) atacă alt stat NATO (Danemarca)?
Ce se întâmplă dacă un stat NATO (SUA) atacă alt stat NATO (Danemarca)?
Interesul Statelor Unite ale Americii pentru Groenlanda a reapărut periodic în discursul public internațional, alimentat de declarații politice, de competiția strategică din Arctica și de... citește tot
Când a fost făcută ultima ofertă de cumpărare a Greonlandei și de către cine?
Când a fost făcută ultima ofertă de cumpărare a Greonlandei și de către cine?
Ultima ofertă concretă de cumpărare a Groenlandei a fost făcută în 2019 de către guvernul Statelor Unite, în timpul administrației lui Donald Trump, când acesta a sugerat public achiziția... citește tot