Canalul Corint este, cu siguranță, una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură ale statului grec modern. Acesta a fost inaugurat pe data de 25 iulie 1893. Mulți cred că canalul a schimbat pentru totdeauna activitatea maritimă.
Faimosul Canal Corint mai este cunoscut și sub numele de Istmul Corintului. Cuvântul „istm” provine din cuvântul grecesc antic pentru „gât” și se referă la îngustimea pământului. Canalul leagă Marea Ionică și Marea Egee, făcând trecerea navelor de marfă și pasageri între cele două mări mult mai rapidă.
Lucrările de construcție au început în anul 1882, iar canalul a fost inaugurat de prim-ministrul de atunci Sotirios Sotiropoulos. A fost conceput și finalizat de predecesorul său Harilaos Trikoupis. Mandatul acestuia se terminase cu doar două luni înainte de acea dată.
Înainte de a fi construit canalul, navele din Marea Ionică cu destinația Atena sau insulele Egee trebuiau să ocolească peninsula Peloponez și invers. După 1893, navele de marfă și de pasageri nu trebuiau decât să traverseze Canalul Corint și să ajungă la destinație mult mai repede.
Ideea unei scurtături a fost luată în considerare de grecii antici. Prima încercare de a construi un canal acolo a fost realizată de tiranul Periander în secolul al VII-lea î.Hr.
A abandonat proiectul din cauza dificultăților tehnice și a construit în schimb o rampă de piatră mai simplă și mai puțin costisitoare. Aceasta se numea Diolkos. Ruinele Diolkos există și astăzi lângă canalul modern.
Când romanii au preluat controlul asupra Greciei, au fost încercate o serie de soluții diferite. Iulius Cezar a prevăzut avantajele unei legături pentru nou-construită Colonia Laus Iulia Corinthiensis.
În timpul domniei lui Tiberius, inginerii au încercat să sape un canal, dar nu au reușit să-l facă din cauza lipsei de echipamente moderne. În schimb, au folosit un dispozitiv egiptean antic: bărcile erau rostogolite peste istm pe bușteni, deoarece egiptenii rulau blocuri de granit pentru a-și face piramidele.
În anul 67 d.Hr., împăratul roman Nero a ordonat ca 6.000 de sclavi să sape un canal cu hârlețul. Istoricul Flavius Josephus scrie că cei 6.000 de sclavi erau pirați evrei, luați captivi de Vespasian în timpul războaielor evreiești.
Potrivit lui Pliniu cel Bătrân, lucrarea a avansat aproximativ 0,8 kilometri. În anul următor, Nero a murit, iar succesorul său, Galba, a abandonat proiectul considerat ca fiind prea scump, scrie Greek Reporter.
În epoca modernă, ideea a fost propusă serios pentru prima dată în 1830. Acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după independența Greciei de Imperiul Otoman. Primul șef de stat al Greciei, Ioannis Kapodistrias, a angajat un inginer francez pentru a pune la punct un proiect realist. Costul estimat al lucrării era de 40 de milioane de franci aur, făcând Grecia să abandoneze din nou proiectul costisitor.
Curând după aceea, inspirat de construcția Canalului Suez, prim-ministrul Thrasyvoulos Zaimis a semnat o lege în 1870 care a autorizat proiectul de inginerie al Canalului Corint. O companie franceză a supravegheat proiectul, care a dus la începerea fazei de construcție și la scurt timp după încheiere, din nou din cauza problemelor de cost.
Visul Canalului Corint avea să devină în sfârșit realitate când, în 1881, Société Internationale du Canal Maritime de Corinthe a fost desemnată să construiască canalul și să-l opereze în următorii 99 de ani.
Construcția a început în aprilie 1882, însă, opt ani mai târziu, Grecia a rămas fără bani. De data aceasta, o companie grecească a intervenit și canalul a fost în cele din urmă finalizat în iulie 1893.
Foto: Depositphotos.com
