Cine a inventat aerul condiționat? Cât este de sănătos?

01.07.2020
Cine a inventat aerul condiționat? Cât este de sănătos?

Aerul condiționat. Vara este anotimpul așteptat de toată lumea. Cu toate acestea, temperatura prea ridicată din termometre duce la un disconfort pentru organismul uman. În felul acesta, omul s-a gândit la o modalitate prin care să răcească aerul și a inventat aparatul de aer condiționat.

Aerul condiționat se obține cu ajutorul unor instalații speciale, care modifică și controlează clima din interior, având drept scop obținerea unui confort pentru corpul uman. În felul acesta, clădiri întregi cu mii de oameni în interior ajung să aibă o temperatură stabilă, indiferent de câte grade sunt afară.

Istoria aerului condiționat

Dorința omului de a răci aerul din interior a apărut pentru prima dată în Egiptul Antic. Primul model de „aparat de aer condiționat” a fost un sistem de apeducte în pereții încăperilor. Acesta folosea apa rece și era accesibil doar claselor superioare, fiindcă apa era era o resursă prețioasă în acea perioadă.

Cine a inventat aerul condiționat?

Termenul de „aer condiționat” a apărut în anul 1906, când un inginer din industria textilă, Stuart Cramer, s-a gândit la un modalitate prin care să răcească temperatura în fabrici. Primul aparat de aer condiționat era voluminos, făcea foarte mult zgomot și elimina afară substanțe chimice toxice. Acestea erau inflamabile și când se cauzau scurgeri aveau efecte fatale în atmosferă și puteau duce chiar la pierderea de vieți omenești.

Lucrurile au evoluat, iar, în anul 1928, Thomas Midgley a inventat aparatul de aer condiționat cu freon. Sistemul de răcire a fost vândut marilor clădiri și teatre la prețuri foarte ridicate, variind între 10.000 de dolari și 50.000 de dolari. Inițial, acest confort era accesibil doar păturilor bogate, însă începând cu anul 1957 majoritatea birourilor din Statele Unite ale Americii erau dotate cu aparate de aer condiționat. Trebuie specificat că Statele Unite ale Americii sunt cele mai mari consumatoare de dispozitive de aer condiționat din lume.

Cât de sănătos este aerul condiționat?

Aparatele de aer condiționat ajută într-adevăr la răcirea temperaturilor din interior și mențin o climă favorabilă organismului uman. Trebuie știut că utilizarea în mod excesiv a aerului condiționat poate dăuna grav sănătății. Este indicat ca aparatul să fie curățat din când în când, fiindcă la nivelul acestuia se pot acumula o serie de viruși și bacterii, care sunt împrăștiați în interior și pot duce la probleme grave de sănătate.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Verificarea vechimii în muncă și înțelegerea modului în care se calculează reprezintă un pas esențial pentru orice angajat din România. Fie că te pregătești de pensionare, vrei să... citește tot
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot