Zamolxe sau Zalmoxis, Salmoxis, Zamolxis, Samolxis a fost, potrivit istoricilor, zeul suprem din panteonul geto-dacic. Există teorii ce susțin că acesta a ușurat convertirea geto-dacilor, care sunt văzuți strămoșii neamului românesc, la creștinism. Ipoteza este susținută foarte puternic de mediul creștin-ortodox român, deoarece ar dovedi predispoziția românilor la creștinism, încă din cele mai vechi timpuri.
Cu toate acestea, datele istorice arată că geții au avut o religie politeistă, la fel ca toate popoarele indo-europene din acea perioadă. Legat de Zamolxe, aici sunt două ipoteze cu privire la caracterul zeului, el putând fi de două feluri: htonic (subpământesc) sau uranian (celest).
Potrivit lucrării „Getica” a lui Iordanes Zamolxe a fost un om, însă conform lucrării „Istoriile” a lui Herodot el a fost un zeu. Herodot este considerat părintele istoriei și relatează în scrierile sale despre zeul Zamolxe, care a schimbat lumea.
Înainte de a ajunge la Istru, primii oameni pe care i-a subjugat au fost geții, care cred în imortalitatea lor. Tracii din Salmydessus, și cei care locuiau deasupra orașelor Apollonia și Mesembria (Scyrmiadae și Nipsaens, cum sunt numite), s-au alăturat împăratului Darius I cel Mare (Dîryayas), fără vreun conflict, dar geții, apărându-se îndărătnic, fuseseră subjugați, deși sunt cei mai nobili și drepți dintre toate triburile trace.
Crezul geților în ceea ce privește nemurirea este următorul. Ei cred că de fapt nu mor, ci că atunci când pleacă din această viață merg la Zamolxe, care e numit și Gebeleizis de către unii dintre ei. Acestui zeu îi trimit odată la 5 ani un mesager, care e ales prin tragere la sorți din toată națiunea și însărcinat să îi ducă cererile lor. Modul lor de a-l trimite este acesta. Câțiva dintre ei stau în picioare, fiecare ținând în mână trei săgeți; alții iau omul care urmează să fie trimis lui Zamolxe, și, balansându-l de mâini și picioare, îl aruncă în sus astfel încât să cadă pe vârfurile armelor. Dacă este străpuns și moare, ei cred că zeul este benevol, dar dacă nu, dau vina pe mesager, care, (spun ei) este un om rău și, astfel, aleg un altul pentru a-l trimite zeului. Mesajele sunt încredințate cât timp acesta este încă în viață. Aceeași oameni, când tună și fulgeră, își îndreaptă săgețile către cer, rostind amenințări către zeu și, de asemenea, nu cred că există vreun alt zeu decât al lor.
Cu toate acestea, istoricii care au urmat consideră că Herodot a fost un mincinos, în scrierile sale negăsindu-se fapte reale, palpabile, ci doar ficțiune.
Mircea Eliade a analizat scrierile lui Herodot și considera că în rândul geților era un cult zamolxian, și ritualuri pentru a ajunge în lumea de după moarte. Potrivit lui Eliade, ideea principală era „a se face nemuritor”, nu „a se crede nemuritor”.
Grecii din Hellespont sau Herodot însuși integraseră tot ce aflaseră despre Zalmoxis, despre doctrina și cultul său într-un orizont spiritual de structură pitagoriciană. Or aceasta însemna că cultul zeului geto-dac comporta credința în imortalitatea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. Dincolo de raționalismul și evhemerismul lui Herodot, sau a informatorilor săi, se ghicește caracterul misteric al cultului, a scris Mircea Eliade în lucrarea „Istoria credințelor și ideilor religioase”.
În ceea ce privește, legătura dintre Zamolxe și creștinism, se crede că acesta a împrumutat concepțiile teologice de la iudaismul vechilor evrei și, astfel, a creat propriul cult (cum ar fi conceptul de monoteism: existența unui singur zeu, numit Demiurg, de mesianism și de nemurire a sufletului după moarte), el fiind văzut ca mare preot, profet, rege sau preot-vrăjitor. Ipoteza este susținută de faptul că Zamolxe a avut mai multe călătorii în Orientul Apropiat, cum ar fi teritoriul de astăzi al Israelului.
Foto: claudiagetia.blogspot.com
