Istoria dopajului în sport este destul de veche, iar primul sportiv dopat cunoscut nu poate fi identificat cu precizie. Utilizarea substanțelor dopante în scopul îmbunătățirii performanței a existat, de-a lungul timpului, în diferite forme și în diferite culturi.
Cele mai vechi înregistrări de dopaj în sport provin de la Jocurile Olimpice Antice, când se spune că sportivii au luat smochine pentru a-și îmbunătăți performanța. Odată cu apariția farmacologiei moderne în secolul al XIX-lea, mulți sportivi au început să experimenteze cu cocktailuri de medicamente pentru a-și îmbunătăți puterea și a depăși oboseala. Pe lângă beneficii, au venit și pericolele și, în urma mai multor decese, a fost dezvoltat treptat un cod de interzicere a medicamentelor pentru îmbunătățirea performanței.
Hormonul de creștere a fost izolat pentru prima dată din glanda pituitară umană, în anii 1950. Efectele sale anabolice au fost ulterior recunoscute, iar sportivii au început să abuzeze de această substanță până la începutul anilor 1980. O serie de sportivi de profil înalt au recunoscut că folosesc hormonul de creștere. Detectarea abuzului său a fost o provocare și lipsa unui test eficient a încurajat, fără îndoială, utilizarea.
Când oamenii sunt plasați într-un cadru competitiv, în special în domeniul sportului, ei vor încerca să câștige un avantaj față de adversarul lor pentru a câștiga competiția. Cele mai timpurii înregistrări ale metodelor folosite de atleți pentru a obține un avantaj provin din Jocurile antice, încă din 668 î. de Hr., când sportivii au studiat efectele dietelor speciale asupra performanței lor.
Una dintre primele substanțe de îmbunătățire a performanței care a fost încercată a fost testosteronul. După ce au identificat proprietățile acestui hormon prin examinarea comportamentului animalelor, după castrare, mai multe persoane din perioada antică au fost raportate că mănâncă testiculele altor animale sau ale oamenilor pentru a le îmbunătăți sau a le vindeca pe ale lor, potrivit sciencedirect.com.
Mai recent, industria sportivă a valorificat dorința de superioritate în rândul sportivilor cheltuind milioane de dolari pe an pentru a îmbunătăți echipamentul și îmbrăcămintea sportivă. În mod similar, mulți antrenori sportivi profesioniști publică ghiduri de antrenament care promit că îi vor învăța pe sportivi „principiile câștigătoare” prin metodele lor de antrenament.
Aceste metode sunt legale și chiar de dorit, dar atunci când toate metodele legitime au fost implementate și sportivul și-a atins performanța maximă, există tentația de a căuta alte variante farmacologice pentru a îmbunătăți și mai mult performanța. În timp ce medicamentele pot îmbunătăți condiția fizică, utilizarea unora este interzisă din mai multe motive.
În primul rând, folosirea medicamentelor care îmbunătățesc performanța este dăunătoare sportivului, iar acesta poate să nu fie în măsură să-și dea consimțământul pe deplin informat pentru a primi medicamentele, așa cum s-a mai întâmplat. În al doilea rând, utilizarea medicamentelor de îmbunătățire a performanței face competiția inechitabilă. În cele din urmă, sportivii sunt modele în cadrul societății și dacă se percepe ideea că doar cu ajutorul medicamentelor se poate ajunge la o anumită performanță tinerii aspiranți se vor dopa la greu.
Foto: Depositphotos.com
