Cine a fost Che Guevara? Un spirit revoluționar iubit și după moarte

01.02.2021
Cine a fost Che Guevara? Un spirit revoluționar iubit și după moarte

Ernesto Guevara sau Che Guevara, după poreclă, a fost cea mai cunoscută figură revoluționară a istoriei recente. Imaginea sa a fost, și în timpul vieții, dar și după moarte, simbolică cu dorința radicalilor de stânga din întreaga lume, care visau la o nouă orânduire socială.

Cine a fost Che Guevara?

Che Guevara a fost apreciat și idolatrizat de unii, dar și criticat puternic de alții. Un lucru este cert, argentianul era o persoană citită, inteligentă, despre care s-au scris o multitudine de biografii, eseuri, memorii, documentare, filme și cântece. El a reușit prin talentul scriitoricesc și nu numai să-și promoveze convingerile, devenind eroul-martir al grupărilor de stânga din întreaga lume.

Viața lui Che Guevara

Che Guevara s-a născut pe 14 iunie 1928, la Rosario, în Argentina, și a murit pe 9 octombrie 1967, la vârsta de 39 de ani, la „La Hiquera”, în Bolivia. Moartea sa a fost una controversată, iar datele istorice ne prezintă cât de complicate sunt legăturile politice.

Părinții lui Che Guevara au avut convingeri politice de stânga. Tatăl său Ernesto Guevara Lynch și mama Celia primeau mai mereu vizite ale veteranilor, fiind susținători ai republicanilor, în timpul războiului civil din Spania. Che Guevara a mai avut cinci frați, el fiind cel mai în vârstă.

În tinerețe a citit foarte mult, având în casă o bibliotecă generoasă și a dovedit un talent bun în șah. A fost inspirat, în special, de lirica lui Pablo Neruda, John Keats, Antonio Machado, Federica Garcia Lorca, Walt Withman. Totodată, a citit mult din operele lui Marx, Faulkner, Gide, Kafka, Camus, Lenin, Anatole France și Sartre.

În anul 1948, argentianul realizează că vrea să ajute oamenii și decide să se facă doctor, înscriindu-se la Universitatea din Buenos Aires. Spiritul de aventurier îl face sa-și întrerupă studiile și pleacă prin America Latină. Astfel, întreprinde o primă călătorie de 4.500 de kilometri, în nordul Argentinei, în anul 1950, când a călătorit singur, pe o bicicletă dotată cu un motor. După numai un an, decide să mai facă o călătorie de 9 luni de zile și 8.000 de km pe motocicletă. Așa a reușit să viziteze Argentina, Chile, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Panama și Florida.

Aceste două călătorii i-au schimbat pentru totdeauna concepția despre viață și mersul societății. În Chile, a fost marcat de lumea săracă și minerii care munceau pe bani puțini pentru latufundiari bogați. Astfel, a realizat că trebuie să se implice, fiindcă viziunea lui despre America Latină era o mare națiune culturală și economică, ci nu o colecție de națiuni separate.

În scrierile sale, Che Guevara povestește cum a intrat în contact direct cu sărăcia, foamea și boala, cu exploatarea capitalistă. Drept urmare, toate activitățile sale revoluționare au avut la bază ideea de America Latină – o singură entitate.

Pe drum, am avut oportunitatea de a trece prin domninioanele United Fruit, convingându-mă încă o dată cât de cumplite sunt aceste caracatițe capitaliste. Am jurat pe o poză a bătrânului și regretatului tovarăș Stalin că nu mă voi opri până când nu voi vedea aceste caracatițe capitaliste distruse, scria Che Guevara.

O viață de revoluție

În anul 1953, ajunge în Guatemala unde era un regim de stânga. La scurt timp, cu ajutorul CIA, conducerea țării este schimbată, fapt care îl face pe Che Guevara să constate cât de rău este capitalismul american.

Ulterior, pleacă în Mexic și lucrează la un spital, unde soarta face să îl cunoască pe Raul Castro, care i-a făcut cunoștiință cu fratele său, Fidel. Drept urmare, el se va alătura grupării revoluționare conduse de Castro ce avea ca scop înlăturarea guvernului Batista, din Cuba.

În perioada în care s-au pregătit să cucerească puterea în Cuba, Fidel Castro a rămas impresionat de Che Guevara care a jucat un rol important în armata revoluționară, organizând fabrici de grenade, școli pentru a-i învăța pe localnici să scrie și să citească, precum și clinici pentru îngrijirea bolnavilor și cursuri de tactici militare. Drept răsplată acesta a fost promovat la rangul de comandant, fiind singurul – în afară de Castro – în această poziție.

Che Guevara alături de Fidel Castro, în anul 1961

După ce Castro a ajuns în fruntea Cubei, argentianul a avut mai multe funcții precum: șeful departamentului industrial al Institutului Național al Reformei Agrare, președinte al Băncii Naționale a Cubei și ministru al Industriei și Finanțelor.

Acesta era iubit de toată lumea, având un discurs anti-american și anti-capitalist. Pe 24 februarie 1965 ține un discurs, în Algeria, în care critică URSS-ul de colaborare tacită cu SUA. El visa la o societate spirituală, ci nu materială, iar o economie socialistă nu merită efortul, sacrificiile, riscul războiului și distrugerile, dacă ajunge să încurajeze lăcomia și ambițiile individuale pe seama spiritului colectiv.

Drept urmare, Che Guevara se distanțează de Fidel Castro, Cuba devenind tot mai dependentă de banii veniți de la Moscova. Cu toate acestea a rămas legat spiritual de Cuba, vizitând-o în secret, după ce în prealabil renunțase la viața publică.

Cum a murit Che Guevara?

În noiembrie 1966, acesta ajunge în Bolivia unde a coordonat o forță de gherilă denumită „Ejército de Liberación Nacional de Bolivia”. Din nefericire pentru el, nu a fost sprijinit de Partidul Comunist care asculta de Moscova. Nici populația nu a ajutat prea mult, iar forțele armate boliviene sprijinite de CIA l-au capturat și omorât.

Aceasta este una dintre ultimele fotografii cu Che Guevara, în Bolivia, înainte de a fi capturat.

Momentul execuției are mai multe variante, însă un lucru este clar CIA era de față. În 1977, revista Paris Match i-a luat un interviu lui Mario Terán, care a fost prezent la ultimele clipe ale lui Che Guevara.

Când am intrat, Che era așezat pe o bancă. Când m-a văzut, m-a întrebat: „Ați venit să mă ucideți?”. M-am simțit intimidat și am lăsat capul în jos, fără să răspund. Atunci m-a întrebat: „Ce-au spus ceilalți?” I-am răspuns că nu au zis nimic iar el mi-a replicat: „Erau viteji.” Nu îndrăzneam să trag. În acel moment vedeam un Che mare, foarte mare, enorm. Ochii îi scânteiau intens. M-am gândit că îmi va lua pușca cu o mișcare rapidă. El, însă, mi-a spus: „Fii liniștit și țintește bine! Vei ucide un om!”. Atunci m-am retras către ușă, am închis ochii și am tras o primă rafală. Che, cu picioarele zdrobite, a căzut la pământ, zvârcolind-se și pierzând mult sânge. Mi-am venit în fire și am tras o a doua rafală care l-a lovit în braț, în umăr și în inimă. Era, în sfârșit, mort.

O echipă de geologi cubanezi și antropologi argentinieni, au descoperit în 1997, în Bolivia, rămășițele a șapte persoane. Pe baza analizelor ADN, unul dintre cadavre era Che Guevara. Ramășițele au fost depuse, cu onoruri militare, într-un mausoleu în orașul cubanez Santa-Clara, locul pe care îl cucerise la revoluţia din Cuba.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Povestea fotografului care a așteptat șase ani să aibă cadrul… perfect
Povestea fotografului care a așteptat șase ani să aibă cadrul… perfect
Unii fotografi pot să aștepte ani pentru a obține… cadrul perfect. Aceasta este și povestea italianului Valerio Minato care în urmă cu șase ani și-a propus să facă poza perfectă. După... citește tot
Am început prieteni cu nemții, am sfârșit dușmani. România, percepută o națiune trădătoare în al Doilea Război Mondial. De ce țara noastră a întors armele?
Am început prieteni cu nemții, am sfârșit dușmani. România, percepută o națiune trădătoare în al Doilea Război Mondial. De ce țara ...
Între 1939 și 1945, în Europa a avut loc cel De-al Doilea Război Mondial, după ce Germania nazistă a decis invadarea Poloniei. România a început conflictul de partea nemților, deși armata... citește tot
Cum a apărut celebra expresie „Ai o clasă mai mult decât trenul!”? La început era de bine, apoi a căpătat sens peiorativ
Cum a apărut celebra expresie „Ai o clasă mai mult decât trenul!”? La început era de bine, apoi a căpătat sens peiorativ
În limba română există numeroase expresii folosite în limbajul de zi cu zi, a căror origine este de multe ori necunoscută, dar și expresii a căror proveniență este clară. Sunt expresii... citește tot