Pe data de 1 septembrie 1939 Germania invada Polonia. Două zile mai târziu Regatul Unit al Marii Britanii și Franța au declarat război Germaniei. Astfel, începea Al Doilea Război Mondial, un conflict care a durat 2194 de zile și care a adus sfârșitul pentru aproximativ 50 de milioane de oameni de pe toate continentele. Războiul s-a desfășurat pe teritoriul a 40 de state și la conflict au participat 61 de națiuni. Totuși, au fost și state care și-au susținut de la început neutralitatea.
Multe țări și-au susținut de la începutul conflictului neutralitatea, dar unele, mânate de diferite interese, au intrat pe parcurs în luptă. Au existat totuși și opt state europene care au fost neutre de la început până la final astfel: Andorra, Irlanda, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, Liechtenstein și Vatican.
În ciuda faptului că și-au declarat neutralitatea, Irlanda a furnizat Aliaților informații secrete importante. De exemplu, alegerea datei Zilei Z, debarcarea americanilor din Normandia, nu a fost întâmplătoare. Aliații primiseră informații despre situația meteorologică de la stații din Irlanda.
Suedia și Elveția, două state înconjurate de nații aflate în conflict, au făcut favoruri atât aliaților cât și naziștilor. Autoritățile suedeze au permis divizie de infanterie germane să fie transferată din Norvegia în Finlanda cu trenuri suedeze, pentru a ajuta finlandezii în războiul contra rușilor.
Spania a permis navelor și submarinelor Axei să le folosească porturile de la Marea Mediterană și de la Oceanul Atlantic. Portugalia a sprijinit activ atât aliații, oferindu-le acces la bazele navale din colonii, cât și Germania, prin vânzarea wolframului.
Nici Vaticanul nu a fost complet neutru. Pe durata celor șase ani de conflict, Vaticanul a făcut diverse concesii diplomatice atât pentru puterile Axei, cât și pentru puterile Aliate, păstrând în același timp regulile legii neutralității.
Statutul neutru al elveţienilor a fost stabilit definitiv la sfârşitul Războaielor Napoleoniene, când marile puteri europene au ajuns la concluzia că o Elveţie neutră ar fi în beneficiul tuturor și ar putea contribui la stabilizarea situaţiei în regiunile de graniţă dintre francezi şi habsburgi. În anul 1815, în timpul Congresului de la Viena este semnată declaraţia internaţională prin care se stabilea „neutralitatea perpetuă” a statului elveţian.
Cu toate că Elveția este înconjurată de vecini puternici cu tendințe expansioniste, de mai bine de 500 de ani, elveţienii şi-au păstrat independenţa, refuzând totodată să se implice într-un conflict militar cu alte state. Nici cele două războaie mondiale nu le-a afectat statutul de neutralitate.
