Comunismul a fost o pată neagră în evoluția României. Deși a rămas în memoria colectivă ca fiind „epoca de aur”, acțiunile liderilor împotriva celor care s-au opus regimului s-au tradus prin asasinări, închisori politice și supuneri ale populației la rele tratamente. Mai răi decât oamenii din partid au fost însă cei care executau ordinele. Ce sunt torționarii și cum au reușit să arate adevărata față a regimului?
Din anul 1945 și până în 1989, România s-a aflat sub o cortină sângeroasă în care persoanele care se împotriveau regimului primeau un tratament diferit. Adesea, erau trimiși în închisorile obișnuite unde li se aplicau corecții.
La venirea comuniștilor la putere, intelectualii care s-au împotrivit regimului au fost trimiși în așa zisele închisori politice. Acolo, numeroși oameni de anvergură și-au găsit sfârșitul. Pentru că mâinile conducătorilor nu puteau fi pătate direct de sânge, au fost angajate persoane special pregătite pentru astfel de acțiuni.
Închisorile politice din România au fost la Sighet, Râmnicu Sărat, Galați, Aiud, Craiova, Brașov, Oradea și Pitești. Aici și-au găsit sfârșitul nume importante precum Gheorghe I. Brătianu, Gheorghe Manu sau Iuliu Maniu. Pe lângă aceștia, mulți alții au fost supuși la munci grele și chinuiți.
Conform DEX, torționarii sunt acele persoane puse special să tortureze. Fiecare închisoare avea unul sau mai mulți torționari care supuneau lumea la chin, în speranța să afle informații și ulterior să fie lichidați.
Metodele fiecărui torționar puteau să difere, dar toate aveau același scop. La final, să nu mai iasă nimeni în viață din închisoare. Multora i-a reușit, alții au fost mai ghinioniști. Unul dintre cei mai cunoscuți torționari, Franz Țandără care activa la Pușcăria Văcărești, a povestit despre metodele sale preferate:
„Îi terminam prin diferite metode. Bătut la testicule. Era cea mai cruntă bătaie. Era o satisfacție pentru noi să-i batem la testicule. O femeie ne-a învățat.”
„Oamenii curați la suflet n-au scăpat. I-am lichidat pe toți. A mai rămas câte-un Coposu, câte-un Diaconescu… La politici, nu le făcea niciun bine. Ăsta era interesul. În anii 50 era lupta de clasă, trebuia să scurtăm intelectualii.” – a povestit Franz Țandără într-un interviu înregistrat.
După Revoluția din 1989, oamenii au vrut să lase perioada comunistă în spate. Implicit, oamenii care erau afiliați înainte de ’89 cu partidul, s-au ascuns. Acest lucru a fost valabil și pentru torționari. Chiar dacă închisorile politice au dispărut, torționarii s-au plimbat stingheri în libertate pentru o bună perioadă de vreme.
Foto: Cunoastelumea.ro & Historia.ro
