Ce s-a întâmplat când Mița Biciclista a avut tupeul să se scalde în bikini? Cine a luat-o de nevastă?

15.04.2022
Ce s-a întâmplat când Mița Biciclista a avut tupeul să se scalde în bikini? Cine a luat-o de nevastă?

Cine nu a auzit despre celebra Mița Biciclista, una dintre cele mai reprezentative femei de moravuri ușoare din Bucureștiul interbelic? Despre Mița Biciclista, pe numele său Maria Mihăescu, s-au scris mii de articole în presa vremii atât prin prisma amanților celebri pe care i-a avut, cât și prin nonconformismul pe care-l afișa.

Viața Miței Biciclista, cea mai celebră damă de companie

Mița Biciclista a fost ceea ce azi s-ar putea numi un influencer. Având un spirit excentric, femeia a rămas în istoria României ca fiind printre primele femei care au îmbrăcat pantaloni și care aveau tupeul să se plimbe cu bicicleta pe Calea Victoriei la finele anilor 1800. Iar în mare se scălda în… bikini. Într-o perioada în care toată lumea făcea baie în public în halat.

Despre Mița s-a spus că a fost amanta regelui Leopold al Belgiei, iar după o perioadă în care a stat și în Paris, s-ar fi întors în România unde făcea ravagii printre bărbații sus-puși ai vremii.

„Când aparea pe Calea Victoriei, aristocrații de la Capsa, burghezii de la Otetelesanu și boemii de la Kubler abandonau politica și svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple și elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânși pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte si cu o cascheta de matase alba, înfășurată în voal alb, din care răsăreau încrucișate două ace mari a la Madame Butterfly”, nota Alexandru Predescu în „Vremuri vechi Bucureștene”.

Mița ar fi fost curtată de personalitati precum pictorul Nicolae Grigorescu, Octavian Goga sau chiar Regele Ferdinand. Porecla de Mița Cotroceanca a obținut-o datorită presupusei legături cu Regele Ferdinand și a bârfelor de la Curtea Regală din Cotroceni. Totuși, cel care a reușit să o ducă la altar a fost generalul Alexandru Dimitrescu.

Mita Biciclista

În anul 1940, Mița îl ia de soț pe generalul Alexandru Dimitrescu și renunța la viața libertină pe care o avea. Astfel, aceasta era nevoită să se mute la mansardă şi să închirieze câteva camere pentru a se întreţine. În ciuda sărăciei în care trăia, femeia nu își abandonase vechile obiceiuri: cina de la Athenee Palace şi vizitele regulate la coafor.

„Am întâlnit-o pe Miţa Bi­ci­clista în 1957, cred că avea peste 75 de ani, era o doamnă foarte furioasă, arăta ciudat, părul ne­gru, negru, era vopsit strident, în contrast cu faţa-i albă, ieşită parca dintr-un sac cu făină de grâu. Era de o voiciune neobişnuită şi de o eleganţă desuetă. La gât avea un me­dalion de aur ma­siv susţinut de câteva şiruri de zale fine. Pe figura veştejită luceau doi ochi fantastici, doi ochi negri din care emanau parcă efluvii magnetice…”, mai nota Alexandru Dimitrescu.

Mița Biciclista a murit în 1968, la vârsta de 83 de ani, după o viață mondenă, plină de secrete și de aventuri faimoase.

Mița și bikini, îndrăzneala maximă

Un episod celebru a fost cel în care într-o vară, Mița Biciclista a intrat în mare în costum de baie sumar. Erau vremuri în care toți care făceau baie în public, foloseau halatul. Pentru a înțelege ce perioadă era, de exemplu, în anul 1910, un deputat român adresa o plângere Primăriei Oraşului Constanţa cu privire la vestimentația celor ce veneau la malul mării.

“Pe lângă oamenii şi femeile decent îmbrăcaţi sau costumaţi în halaturi şi cu papuci şi pantofi în picioare, şi cu simţul pudoarei, întru-câtva neatrofiat, bufetul este invadat de tot felul de goliciuni, spete scorojote, mâini şi picioare dizgraţioase, care te inportunează şi mai ales te indispun”.

Revenind la Mița, faptul că se scălda în bikini a stârnit şi un mic incident. Se pare că un şef de post ar fi somat-o pe Miţa să iasă din apă. Acesta a şuierat ca aceasta să îl audă, iar Miţa a ieşit nervoasă din apă şi l-a lovit cu umbrela spre deliciul trecătorilor.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce țări au același imn? O melodie este împărțită de 3 state!
Ce țări au același imn? O melodie este împărțită de 3 state!
Imnul și drapelul sunt două simboluri reprezentative pentru fiecare stat și țară în parte. Sau, nu. Puțini sunt cei care știu că există state care împart același imn. Ba mai mult, una... citește tot
Lasconi, președinte? Ce țări sunt conduse de femei? Italia, Grecia și Slovenia, cap de listă
Lasconi, președinte? Ce țări sunt conduse de femei? Italia, Grecia și Slovenia, cap de listă
Pentru prima dată după 1990, o femeie are șanse reale la postul de președinte al României. Elena Lasconi este creditată cu a 3-a șansă la funcția supremă după Mircea Geoană și Marcel... citește tot
Ce avem de învățat de la greci? De ce ei își susțin producătorii locali de alimente și nu acceptă supremația corporațiilor?
Ce avem de învățat de la greci? De ce ei își susțin producătorii locali de alimente și nu acceptă supremația corporațiilor?
Grecia cu întreg arhipelagul de insule care o formează reprezintă de ani buni una dintre destinațiile de top și pentru turiștii din România. Insula Creta ocupă un loc special în... citește tot