Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român. A fost catalogat de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, și a murit la 15 iunie 1889, la București. Ultimii ani din viață au fost un chin pentru Mihai Eminescu care suferea de bipolaritate. Ba mai mult, ultimul an și l-a petrecut într-un sanatori de boli psihice din București, Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor, iar pe 15 iunie 1889, la ora 04:00 dimineaţa se stingea din viață. Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator.
Medici care au studiat boala lui Mihai Eminescu au descoperit ulterior că a fost diagnosticat greșit cu sifilis, paralizie şi o „întunecime a minţii”. Prin prisma ultimelor cercetări se arată că Eminescu a suferit de sindrom bipolar, cu alternanţe de depresie şi manie, fără însă să-i fie afectată creaţia. Doctorii mai moderni vin cu o variantă și mai crudă și anume că Eminescu a fost ucis prin intoxicare cu mercur, un tratament aplicat greşit pentru sifilis, boală de care nu suferea poetul.
Imediat după moartea sa Mihai Eminescu a fost dus la autopsie. În halatul acestuia a fost găsit un carnețel cu ultimele sale poezii. Sunt creații fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene.
Deși mulți spuneau că Mihai Eminescu nu a mai putut crea poezii din cauza bolii de care suferea, adevărul a fost altul. Bipolaritatea nu îi afecta capacitatea de a scrie poezii, ba chiar mai mult în perioadele de depresie devenea și mai inspirat.
”Rostirea lor îl încălzea, şi ochii şi glasul i se înviorau. Am ascultat uimit peste 20 de strofe sonore, dar lipsite de sens şi de legătură; fiecare vers părea rupt dintr-o poezie frumoasă. Mi-aduc aminte că două vorbe, foc şi aur reveneau mereu, mai în fiecare strofă”: ,,Atâta foc, atâta aur,/ Ş-atâtea lucruri sfinte/ Peste-ntunericul vieţii/ Ai revărsat, părinte”, preciza Alexandru Vlahuţă după vizita din martie 1889 pe care i-a făcut-o „Luceafărului”.
Ultima poezie a lui Mihai Eminescu a fost publicată de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei”. Creația literară se numește ”Stelele-n cer”, titlul fiind adăugat de redactor după primul vers. Conform admiratorilor săi, poezia a fost scrisă cu o oră înainte de moarte și se poate citi sentimentul clipei finale.
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
