În ultimii zeci de ani, odată cu globalizarea, ni s-au schimbat radical obiceiurile alimentare. Astăzi, putem să mâncăm fructe din Asia, legume din America sau pește adus din marile oceane ale lumii. Totuși, în urmă cu 100 de ani, românii nu aveau atâtea opțiuni culinare.
În lucrarea scrisă în 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, autorul dr. Gheorghe Crăiniceanu, dedica un capitol întreg alimentației țăranului român. Potrivit autorului, hrana românului de rând era, de regulă, preparată în casă şi doar pentru o zi, maxim două. În 1895 nu foloseau aditivi alimentari, grăsimi artificiale, îndulcitori artificiali şi zaharuri rafinate.
Țăranul român era extrem de sărac și, oamenii erau obișnuiți să vândă ce era mai bun, astfel că le rămâneau de mâncat cele mai proaste alimente.
Se mânca mult mai multă mămăligă decât pâine, pentru că era mai uşor de făcut, iar pâinea de grâu era o mâncare mai „aleasă”, rezervată sărbătorilor şi se consumau multe lucruri care astăzi nu se mai consumă: ştir, podbal, frunze de sfeclă, hrişcă, mei, bob, ulei de cânepă, jufă (julfă). Țăranii mâncau mămăligă chiar și „de trei ori pe zi”.
Carnea era o raritate, deoarece ţăranii o vindeau pentru a putea cumpăra lucruri pe care nu le puteau produce în gospodărie. Mulți dintre țărani vindeau la târg și laptele, ouăle sau brânza. Nici măcar sătenii avuți nu obișnuiau să mănânce carne, „pe motiv că aşa s-au hrănit şi părinţii lor”.
Cârciumarul satului trăia, de obicei, foarte bine. În judeţul Roman, ”laptele, ouăle, brânza, dacă le posedă, le vând în târg pentru a-şi procura alte necesare, adesea însă în profitul cârciumarului”
De cele mai multe ori se ridicau de la masă când încă le mai era foame. Obezitatea, atât la oameni, dar şi la animalele domestice era necunoscută. Pe lângă faptul că nu mâncau suficient, țăranii făceau și extrem de multă mișcare la muncile câmpului. Medicii vremii erau îngrijorați că țăranii aveau un obicei de a consuma porumb stricat. „Cules prea devreme şi depozitat în condiţii necorespunzătoare, fără a fi bine uscat şi aerisit, porumbul se altera, ceea ce se credea că ar contribui la apariţia pelagrei, o problemă serioasă de sănătate publică pe vremea aceea”.
Dr. Gheorghe Crăiniceanu consideră că numeroasele zile de post (peste jumătate din zilele anului) şi mai ales lunga perioadă de post din primăvară (Postul Mare) contribuiau mult la starea de malnutriţie a ţăranilor români: „S-a remarcat de către mulţi medici români că, ţeranul postind, se hrănesce rău tocmai pe timpul când are cea mai grea muncă a câmpului, pe postul Pascelui;şi iarna, cînd nu lucrează mai nimica, mănâncă mai bine. Mai toţi au cerut modificarea felului de postire. O cer şi eu, cu toate că sciu greutăţile ce sunt de preîntâmpinat”. Care era, totuși, cea mai de preț mâncare? “Găina umplută e cea mai aleasă mâncare ţărănească;ea se face la cumătrii, mese mari şi pentru aşteptarea drăguţilor”, afirmă autorul.
