Gaura neagră este o zonă din spațiu care are o forța gravitațională uriașă. Obiectul misterios se formează din rămăşiţele unor „stele moarte”. Forța ei este atât de puternică încât, odată intrate în ea, nici măcar particulele și radiația electromagnetică ca lumina nu pot scăpa.
Teoria relativității generale prezice că o masă suficient de compactă poate deforma spațiul și timpul, astfel încât să formeze o gaură neagră. Limitele unei astfel de regiuni din care nimic nu poate scăpa este numită orizontul evenimentelor. Chiar dacă orizontul evenimentelor are un efect enorm asupra sorţii şi circumstanţele unui obiect care trece prin aceasta, nicio caracteristică aparentă nu poate fi observată. În multe moduri o gaură neagră se comportă ca un corp negru ideal, deoarece nu reflectă lumină deloc.
Conform Live Science, atunci când stelele masive ajung la capătul existenţei lor hidrogenul pe care l-au fuzionat în heliu se epuizează. Aceste stele uriaşe încep să ardă heliul şi să fuzioneze atomii rămaşi în elemente mult mai grele ce nu mai permit furnizarea energiei.
Atfel, straturile exterioare ale stelei se prăbuşesc către interior şi explodează într-o supernovă. Însă o mică parte din această stea rămâne, iar conform lui Albert Einstein dacă reziduurile sunt de trei ori mai mari decât masa Soarelui, forţa gravitaţională va acapara totul din jur şi va zdrobi rămăşiţele stelei până când acestea ajung să aibă o densitate infinită.
Dacă în regiunea rămăşiţelor stelei există gaze şi praf, materialele vor fi atrase în noua gaură neagră ce va duce la crearea unor explozii de lumină. Astfel gaura neagră va încorpora această masă în cea proprie fapt ce va permite creşterea obiectului. Temperatura este de ordinul miliardelor de grade Celsius în cazul găurilor negre de masă stelară, făcându-le, esențial, imposibil de observat.
Există și găuri negre supermasive. O astfel de regiune este o gaură neagră cu o masă uriașă, cuprinsă între 105 și 1010 ori masa Soarelui. Oamenii de știință cred că aproape toate galaxiile, inclusiv galaxia noastră Calea Lactee, posedă în centrele lor găuri negre supermasive.
Teoria găurilor negre a apărut pentru prima dată în secolul al XVIII-lea la John Michell și Pierre-Simon Laplace. Prima soluție modernă a relativității generale care ar caracteriza o gaură neagră a fost găsită de Karl Schwarzschild în anul 1916, chiar dacă interpretarea sa ca o regiune din spațiu din care nimic nu poate scăpa a fost prima dată publicată de David Finkelstein abia în anul 1958. Găurile negre au fost de mult considerate o curiozitate matematică.
În noiembrie 2018, a fost descoperită o gaură neagră gigantică ce ar putea fi obiectul cu cel mai rapid ritm de creştere din Univers, fiind capabilă să devoreze o masă echivalentă cu cea a Soarelui o dată la două zile. Gaura neagră supermasivă se află la o distanţă de peste 12 miliarde de ani lumină și are masa echivalentă cu cea a 20 de miliarde de sori.
Foto: nasa.gov
