Ce este gianduia?

28.10.2022
Ce este gianduia?

Bucătăria italiană este una dintre cele mai renumite bucătării din lume. Unele dintre preparatele culinare din această zonă a globului sunt vechi de sute de ani și respectă rețetele tradiționale întru totul. Așa este și cazul unei creme de ciocolată, numită gianduia.

Gianduia, o cremă de ciocolată delicioasă

Gianduia este un desert, mai precis o cremă de ciocolată cu alune, originară din regiunea Piemontului. Crema are în componența sa 30% pastă de alune și a apărut pentru prima dată în Torino, în timpul regenței lui Napoleon (1796–1814). Produsul poate fi consumat sub formă de batoane de ciocolată sau ca umplutură pentru diferite tarte. Gianduia poate fi produsă simplă sau cu lapte, iar în locul alunelor pot fi puse și migdale.

Politica dusă de Napoleon în Europa a făcut ca Marea Britanie să interzică exportul de cacao, la începutul anilor 1800. Drept urmare, cofetarii din Piemont au decis să amestece crema de cacao cu alune pentru a păstra calitatea produselor. Ciocolatierul din Torino, pe nume Michele Prochet, este cel care a inventat gianduia, în anul 1852, potrivit Wikipedia.org. Numele de gianduia provine de la un personaj de carnaval, o marionetă specifică regiunii Piemontului.

Cea mai bună rețetă de gianduia

Ingrediente:

Mod de preparare

Se pisează alunele, astfel încât să creeze o pastă omogenă, peste care se adaugă laptele, cacaua și zahărul. Toată compoziția se amestecă bine pentru a nu exista cocoloașe, după care se pune într-un borcan la frigider. Atât este de simplu. Poftă bună!

Gianduia este disponibilă pentru vânzare sub formă de cremă sau bomboane de ciocolată. Există multe companii care produc astăzi acest produs tradițional italienesc. Surprinzător este că pe cât este de simplu pe atât este de delicios acest desert și oricine îl poate face, acasă, dacă dorește. Investiția este minimă, iar rezultatul oferă multă satisfacție papilelor gustative.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot