Cât aur (mai) are România?

17.10.2018
Cât aur (mai) are România?

„Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-n poartă”, scria Octavian Goga într-una dintre celebrele sale poezii. Și, da, acest lucru este cât se poate de evident, cu atât mai mult cu cât România are una dintre cele mai mari rezerve de aur şi argint, din Europa.

Cât aur mai are România?

Rezerva de aur a României, aflată în administrarea Băncii Naționale a României a fost la sfărșitul anului 2017 de 103,7 tone. În comparație cu anul 1989, rezerva de aur este mai mare cu 36 de tone. Așadar, rezerva de aur a crescut considerabil în 30 de ani.

Ca o comparație, sunt multe țări europene cu o rezervă mult mai mică decât cea a României. Bulgaria, țara vecină, are aproximativ 40 de tone, Slovacia, 30 de tone, Cehia, 10 tone, iar Ungaria numai 3 tone de aur.

Într-un clasament făcut public în anul 2013, în topul țărilor cu cele mai mari rezerve de aur se numără este Statele Unite ale Americii, cu o rezervă fabuloasă de 8132,65 de tone. Aceasta este urmată de Germania cu 3.400 de tone și Italia cu 2.451 de tone. România se afla pe locul 21 la nivel mondial cu aceeași valoare de 103 tone.

Cât aur s-a extras deja la nivel mondial?

Grupul de comerț din industrie The World Gold Council estimează că, de la prima topire a aurului, oamenii au exploatat aproximativ 77% din rezervele globale recuperabile. Și pentru că aurul este practic indestructibil, cea mai mare parte a acestui aur extras este încă aici astăzi sub formă de bijuterii, monede de aur, lingouri de aur și electronice (aurul este un bun conductor electric).

Interesant este că majoritatea acestui aur a fost extras abia în ultima jumătate de secol. Aurul a fost considerat valoros și a fost folosit atât ca bijuterii, cât și ca monedă pentru cea mai mare parte a istoriei lumii înregistrate, care se întinde pe mai mult de 7.000 de ani. Într-adevăr, aproximativ 50% din tot aurul a fost extras din 1967, iar 80% din tot aurul adus vreodată deasupra solului a fost extras începând cu anul 1910.

Curiozități despre aur:

Rosia Montana

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce „Du-te-n p**da mă-tii” este una dintre cele mai utilizate înjurături românești? Care este substratul cuvintelor?
De ce „Du-te-n p**da mă-tii” este una dintre cele mai utilizate înjurături românești? Care este substratul cuvintelor?
De sute de ani, străbunii, bunicii și acum noi… practicăm înjurătura. De obicei, înjurătura este utilizată în cadrul unui conflict direct. În urmă cu sute de ani, înjurăturile aveau un... citește tot
Cum digitalul rescrie modul în care gălățenii se relaxează
Cum digitalul rescrie modul în care gălățenii se relaxează
În ultimii ani, tehnologia a schimbat complet felul în care locuitorii din Galați aleg să-și petreacă timpul liber. Divertismentul online, socializarea prin rețele digitale și aplicațiile de... citește tot
De ce nu se știe unde este mormântul Cleopatrei?
De ce nu se știe unde este mormântul Cleopatrei?
Considerată o personalitate strălucitoare și atrăgătoare a lumii antice, Cleopatra a fost și una dintre cele mai faimoase figuri ale acelor vremuri. Considerată una dintre cele mai frumoase... citește tot