Care sunt cele mai importante formații care au cântat în România?

12.10.2022
Care sunt cele mai importante formații care au cântat în România?

Este clar, oamenilor le place muzica, iar acest lucru îl putem vedea cu ochiul liber zi de zi. În fiecare dimineață, la cafea, în drum spre serviciu sau în timpul zilei, muzica este cea care ne dă surplusul necesar de energie. Cu toții am avut idoli în muzică, iar momentul în care i-am văzut pe scenă, ne-au marcat existența. Care sunt cele mai importante formații muzicale care au cântat în România?

Formații muzicale în România 2000-2010

formații muzicale

Începutul secolului al XXI-lea a adus pentru România schimbări din foarte multe puncte de vedere. Încercarea de evoluție spre un capitalism sănătos a adus în atenția oamenilor personalități importante pe scenă.

Primul megastar care a ales să vină în România a fost Michael Jackson, în perioada tumultoasă post comunistă din 1992. Peste 70.000 de fani au venit să vadă cum arată cel de care doar auziseră.

Pe lângă numeroasele formații, numeroși soliști de renume care au cântat în România sunt: Madonna, Julio Iglesias, Kylie Minogue, Marilyn Manson, George Michael și Pink.

Formații în România 2010-2022

Pe lângă celebrele formații, alți artiști cu renume internațional au ales să vină în România în această perioadă: Shakira, Sting, Bon Jovi, Lara Fabian, Andreea Boticelli, Bob Dylan, etc.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce partidele extremiste sunt periculoase pentru democrație?
De ce partidele extremiste sunt periculoase pentru democrație?
Într-o epocă a incertitudinii economice și a schimbărilor sociale rapide, discursul extremist a încetat să mai fie o voce marginală, devenind o prezență constantă în prim-planul politicii... citește tot
Cum miroase în spațiul cosmic?
Cum miroase în spațiul cosmic?
Te-ai întrebat vreodată, privind spre stele, ce miros are infinitul? Deși spațiul este, în esență, un vid în care sunetul nu circulă și respirația fără mască este imposibilă, acesta... citește tot
Se scumpesc abonamentele la metrou în București. Cum poți să-ți cumperi cartelă mai ieftină și să economisești până la 400 de lei pe an?
Se scumpesc abonamentele la metrou în București. Cum poți să-ți cumperi cartelă mai ieftină și să economisești până la 400 de lei pe an?
Veste proastă pentru bucureștenii care circulă zilnic cu metroul: începând cu data de 1 mai 2026, tarifele Metrorex vor suferi o majorare semnificativă, de aproximativ 40%. Totuși, există o... citește tot