Mai știm ce este tăcerea? Oare „a auzi tăcerea” este un oximoron? Ați fost vreodată într-un loc în care nu a fost deloc zgomot? Fără trafic, fără vecini care să se certe, fără copii care să țipe, fără oameni care să vorbească tare la telefoanele mobile, fără muzică? Ei bine, dacă răspunsul este „NU”, site-ul shtiu.ro vă recomandă un astfel de loc.
Acesta ar fi un rai pentru toți căutătorii de suflete, fanii yoga și orice alte persoane cu înclinație spirituală, în special pentru cei care încearcă să regăsească, deoarece aici, în această oază de liniște, vă puteți restarta cu ușurință.
Așezată pe Valea Teleajenului, la doar 40 de km de Vălenii de Munte, Mănăstirea Suzana este caracterizată ca fiind plină de istorie și impresionează turiștii prin liniștea care se „aude”.
„Este aşezată într-o poiană frumoasă, pe o frunte de dâmb, sub care se asvârl în Teleajen pârăul Stanca din dreapta şi Epuraşul din stânga. Acestea unindu-se în faţa mănăstirii, alcătuiesc aici o cruce de unde pornesc la vale într-un singur curs”, scria Alexandru Vlahuță, în 1908, potrivit adevărul.ro.
O pioasă femeie din Săcele, Suzana Arșicu, a fost fascinată de peisajele superbe ale zonei și în 1740 a ridicat o bisericuță din lemn, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae. Un secol mai târziu, micul lăcaș sfânt a fost afectat de vremea rea și nu a mai putut fi utilizat, însă în locul lui s-a ridicat o biserică de piatră, iar stareța a fost o femeie pe nume Suzana (Albuleț). Din păcate, nici de data aceasta nu a rezistat catastrofelor naturale, fiind afectată de un cutremur după 40 de ani de folosință.
Cea de-a doua biseriuță are și o poveste incredibilă. Mai marii bisericii și autoritățile vremurilor voiau să sfințească lăcașul sfânt și să aleagă alt sfânt ocrotitor. La un moment dat, potrivit unor documente din biblioteca bisericii, s-a pornit o vijelie ce a umflat Teleajenul, provocând astfel o inundație și o viitură ce a măturat tot. Cei prezenți acolo, au fost prinși în apele furioase ale râului prahovean, și-au pierdut hainele, materialele sfinte, însă ei au scăpat teferi și nevătămați. Atunci au hotârât ca Sfântul Nicolae să rămână ocrotitorul Mănăstirii Suzana.
Biserica actuală a fost construită la sfârșitul secolului 19 pe când maica stareță era Natalia Perlea, mătușa marelui compozitor și dirijor Ionel Perlea. A fost pictată de Petre Nicolau din Ploieşti, iar în 1976, biserica a fost restaurată de Gheorghe Vânătoru.
Mănăstirea Suzana este îngrijită, în prezent, de 40 de măicuțe, iar cei care trec prin zonă și vor să se cazeze plătesc un preț infim pentru a se bucura de liniștea locului în care, se spune, că nici animalele nu îndrăznesc să facă gălăgie.
Măicuțele se gospodăresc singure și sunt ca niște furnicuțe care nu stau o clipă. Ele își gestionează atât de bine timpul, încât nu există să nu participe și la cele trei slujbe pe zi. De-a lungul timpului, în mănăstire au fost găzduiți, crescuți și copii orfani, săraci și bolnavi. Tot acolo, turiștii pot găsi dulceață și șerbet din fragi și zmeură. Iarna, maicile țes la război covoare.
Romanul „Ion” a fost scris de Liviu Rebreanu în acest loc unde natura este de-a dreptul stăpână.
Foto: Facebook
