Toaca se găsește în majoritatea bisericilor ortodoxe din România. Baterea acesteia semnifică venirea unei perioade de rugăciune. Aceasta anunță trecerea de la timpul cotidian la cel liturgic. Toaca este bătută la diferite ore ale zilei și îi cheamă pe creștini sau pe călugări la slujbă.
Toaca este un dispozitiv de percuție și alături de clopote sunt singurele instrumente muzicale acceptate de Biserica Ortodoxă. Aceasta este formată, de obicei, dintr-o scândură de lemn sau o placă groasă de fier încovoiată în care se bate cu unul sau două ciocănașe. Sunetul ei anunță că este timpul pentru rugăciune și slujbă.
Bătăile de toacă sunt asemuite în lumea ortodoxă cu bătutul piroanelor în mâinile şi picioarele lui Hristos. Cel care bate toaca se gândeşte la cele suferite de Hristos pe Crucea de la Golgota, a explicat ÎPS Ioan Selejan, pentru Adevarul.ro.
Toaca de lemn este de două feluri: fixă și mobilă. Cea portabilă este lungă de 2-3 m, lată de aproximativ 20 de cm și este purtată de călugări sau măicuțe în jurul mănăstirilor, fiind bătută cu un singur ciocănel, anunțând că este timpul pentru slujbă și rugăciune. Toaca fixă este bătută cu două ciocanele, iar cea de fier se aude doar la sărbători mari, cum ar fi Paștele sau Crăciunul.
Toaca este element arhaic în cultul bisericesc, care provine din perioada precreştină. Probabil că a fost folosită şi de păgâni cât şi în anumite manifestări publice. Să ne amintim doar de bătăile şi sunetele de tobe în lumea africană. Toaca a fost preluată apoi de lumea creştină şi a fost stilizată. Se face în principal din lemn de fag. A devenit un mod prin care erau chemaţi călugării să vină la rugăciune în biserică. Clopotele au apărut mult mai târziu, a adăugat ÎPS Ioan Selejan, pentru sursa citată mai sus.
Cântecul toacei anunță legătura dintre pământesc și divin. Chemarea la slujbă și rugăciune nu face altceva decât să apropie omul de Dumnezeu.
Foto: Wikipedia.org
