Care este istoria înghețatei? Cine a inventat-o și care ar fi fost primul român care a gustat-o?

07.12.2021
Care este istoria înghețatei? Cine a inventat-o și care ar fi fost primul român care a gustat-o?

Înghețata, unul dintre cele mai delicioase deserturi din lume. Consumată, în special, vara, aceasta revigorează organismul uman topit de soarele arzător, însă sunt persoane care preferă să mănânce acest desert cremos, indiferent de anotimp.

Multă lume consideră că italienii au inventat acest preparat culinar, însă cercetătorii au descoperit că înghețata are o istorie mult mai bogată, care se întinde pe mii de ani. Cine ar fi crezut?

Unde a apărut înghețata prima dată?

Potrivit istoricilor, înghețata ar fi apărut pentru prima dată încă din 3000 î. de Hr. în China antică, unde gheața mărunțită era aromată cu sucuri de fructe. Ba mai mult, se pare că această metodă era folosită și în desertul Sahara, din Egiptul antic, în timpul primei dinastii din 2890 î. de Hr., prin așezarea unor tăvi subțiri de lut cu apă pe paturi de paie, care înghețau peste noapte deoarece erau temperaturi scăzute.

Câțiva mii de ani mai târziu, grecii antici s-au gândit să aromeze şi mai mult îngheţata, folosind miere şi vin. Hipocrate, numit adesea „părintele medicinei moderne”, chiar și-a încurajat pacienții să mănânce gheață, deoarece era convins că aceast desert înviorează organismul uman și dă o stare de bine.

Istoria înghețatei cremoase

Prima textură cremoasă introdusă în gheața aromată a avut loc în jurul anului 400 î. de Hr., în Imperiul Persan, unde vermicelli (un tip de paste tradiționale asemănătoare cu spaghetele) a fost combinat cu apă de trandafiri înghețată, șofran și fructe pentru a face un desert de lux, de care să se bucure familia regală.

Cu toate acestea, adevărata înghețată cremoasă a apărut câteva secole mai târziu, în China, în jurul anului 200 d. Hr., când laptele congelat a fost amestecat cu budinca de orez. Înghețata a ajuns în Europa mai târziu, în anul 1295, datorită exploratorului venețian Marco Polo. Acesta a adus celebrul amestec în Italia. 

Înghețata a fost introdusă mai târziu în Franța de regalitatea italiană, când Catherine de Medici s-a căsătorit cu regele francez Henric al II-lea, în 1533. După câțiva ani, acest desert a ajuns și la publicul larg, găsindu-se la cafenelele din Paris în anii 1700. Ulterior, înghețata s-a răspândit și în celelalte țări de pe continent.

Emigranții italieni sunt cei care au dus înghețata în Statele Unite ale Americii. În anul 1776, la New York, avea să se deschidă primul magazin de înghețată din SUA. În Țările Române, cel care a avut privilegiul de a gusta pentru prima dată înghețată a fost Constantin Brâncoveanu. Acesta avea o ghețărie săpată în pământ, iar unul dintre slujitorii săi avea sarcina de a pune în permanență la rece apă, fructe și vin, înghețate și siropuri.

Așadar, potrivit datelor istorice, înghețata a fost inventată în China, adusă în Europa de italieni și a fost făcută accesibilă publicului larg de către francezi.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Cea mai mică viteză de pe planetă este cea de creștere a cristalelor gigantice din peștera Naica, din Mexic. Sunt printre cele mai mari cristale de pe planetă. Ajung la 12 m lungime și la 55... citește tot
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Președintele american a sugerat marți americanilor să nu se blocheze în dezbaterea noilor dezvăluiri din dosarele Epstein și să „treacă mai departe”, după ce Departamentul Justiției a... citește tot
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
În ultimii ani, caricaturile generate cu ajutorul inteligenței artificiale au devenit un adevărat trend pe rețelele sociale. De la portrete amuzante până la ilustrații în stil Pixar, anime... citește tot