Multă lume crede că mătasea și satinul sunt două țesături identice, fiindcă la atingere se aseamănă, însă lucrurile sunt total diferite. Trebuie precizat de la bun început că mătasea este un fel de fibră, în timp ce satinul este un tip de țesătură. Diferențele sunt și mai accentuate în unele privințe și le vom prezenta în rândurile de mai jos.
Așadar, mătasea și satinul sunt două tipuri de țesături distincte, iar diferențele principale constau în fibrele utilizate, procesul de fabricație și aspectul rezultat. Mătasea este produsă din fibre naturale obținute din coconii de viermi de mătase. Acest proces conferă mătasei un aspect strălucitor și o textură fină. De partea cealaltă, satinul poate fi realizat din diverse fibre, inclusiv mătase, dar și din poliester sau nylon. Acesta nu se referă la un tip specific de fibră, ci mai degrabă la o anumită metodă de țesere.
Potrivit specialiștilor în industria modei, mătasea este lucrată folosind o tehnică specială care creează un țesut fin, dens și lucios. Satinul, în schimb, este rezultat dintr-un proces special de țesere cunoscut sub numele de „satin weave”. Acest tip de țesătură implică o structură în care firele de urzeală trec peste mai multe fire de bătătură, ceea ce produce un finisaj lucios pe una dintre fețe.
După cum majoritatea oamenilor a observat, la un moment, dat ambele materiale lucesc. Drept urmare, este foarte greu ca cineva neexperimentat să poată să facă distincția între cele două. Mătasea are un aspect natural și o textură moale și netedă, cu un luciu elegant. Spre deosebire satinul are, de asemenea, un aspect lucios, dar poate fi mai gros decât mătasea naturală. Textura acestuia este netedă și strălucitoare datorită metodei de țesere.
Așa cum probabil se știe mătasea este adesea utilizată pentru producerea de lenjerii de pat, haine elegante, eșarfe și alte articole de îmbrăcăminte de lux. Același lucru se poate spune însă și despre satin, de aceea este foarte dificil de deosebit cele două materiale.
În concluzie, mătasea și satinul sunt ambele materiale elegante, dar diferențele lor constau în fibrele utilizate, procesul de fabricație și rezultatul final al țesăturii.
Într-un regat îndepărtat, acum mai bine de 3.000 de ani, o tânără prințesă chineză cu numele de Leizu a devenit protagonista unei descoperiri remarcabile, marcând începutul unei tradiții care a rămas în inima culturii chineze pentru secole. La vârsta de 14 ani, Prințesa Leizu a trăit un moment deosebit în timp ce savura o ceașcă de ceai. În băutura sa, a găsit un cocon de mătase și, pentru a-l extrage, a început să desfacă firul delicat. Acest gest aparent simplu a dus la descoperirea a ceea ce noi numim astăzi mătase.
Ideea de a țese mătasea a venit natural pentru tânăra prințesă, care a observat atent ritmul de viață al viermelui de mătase. La recomandarea soțului ei, Împăratul Galben (Huang Di), Prințesa Leizu a început să își instruiască doamnele de companie în arta creșterii acestor viermi speciali. În conformitate cu legenda, acest moment a transformat-o pe tânăra prințesă într-o zeiță a mătăsii în mitologia chineză.
Astfel, chinezii au devenit păstrătorii acestui secret, asigurându-se că toate cunoștințele despre producția mătăsii erau transmise cu grijă de la o generație la alta. În timp, arta mătăsii a evoluat și a devenit o parte inseparabilă a tradiției și culturii chineze, simbolizând eleganța și rafinamentul. După ea a fost denumită și calea comercială Drumul Mătăsii care lega China, Japonia și India de Europa.
Foto: Depositphotos.com
