Care este cea mai… pătrată țară din lume?

26.05.2022
Care este cea mai… pătrată țară din lume?

Granițele unui stat sunt fie naturale, fie artificiale, realizate de om. Astfel, teritoriul este bine definit, iar suveranitatea și integritatea unei țări este respectată de către celelalte națiuni. Sau, ar trebui să fie.  Forma unui stat s-a tot schimbat, de-a lungul timpului, în funcție de diferite evenimente și s-a ajuns la cele din prezent. Multe dintre țări au forme nedefinite. Dar, v-ați întrebat vreodată care este cea mai pătrată țară din lume?

Egiptul, cea mai pătrată țară din lume

Ei bine, așa este. Egiptul este, conform matematicienilor, cea mai pătrată țară din lume. Cu alte cuvinte, teritoriul său, delimitat de granițe, seamănă cel mai bine cu un pătrat. Această țară arabă se întinde din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba și de Marea Roșie, la sud de Sudan, iar la vest de Libia.

Suprafața Egiptului este foarte mare de 1.010.407 kilometri pătrați, fiind pe locul 30 în lume. Potrivit datelor oficiale, populația este de aproximativ 100 de milioane de locuitori. Cei mai mulți oameni sunt concentrați în capitala Cairo, care reprezintă și centrul cultural și economic al țării.

Conform calculelor, Egiptul are un indice, care arată cât de pătrată este țara, de 0,955 (o țară perfect pătrată ar avea un indice de 1). Următoarele două state sunt Vatican și Sint Maarten.

Egiptul este republică din data de 18 iunie 1953. Puterea politică este împărţită între preşedinte şi prim-ministru. Țara este vizitată în fiecare an de milioane de turiști, fiindcă aici se găsește Marea Piramidă a lui Keops, considerată una dintre minunile lumii antice. În Egipt există peste 100 de piramide. Multe dintre ele s-au degradat, însă, odată cu trecerea timpului, în schimb altele s-au menținut, uimind lumea prin așezarea lor și măiestria cu care au fost ridicate. Cele trei mari piramide din Giza nu și-au dezvăluit nici până în prezent toate secretele. În jurul lor există tot felul de teorii și niciuna nu poate fi exclusă în totalitate.

Ce este un pătrat?

Un pătrat este o formă geometrică în care toate laturile sunt egale. Acesta mai este denumit și poligonul regulat cu patru laturi.

Curiozități despre pătrat:

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot