Calamarul, sepia și caracatița aparțin aceleiași clase de moluște numite Cefalopode, moluște cu simetrie corporală bilaterală, cap mare și tentacule. Toate au o glandă plină cu un lichid brun (asemănător cu cerneala), care, eliminat în apă, le ajută să se apere de prădători.
Ele aparțin, de asemenea, aceleași subclase coleoidea și nautiloidea care includ nautilus și allonautilus.
Este greu de diferențiat, deoarece sunt foarte apropiate din punct de vedere științific și sunt toate folosite pentru a prepara mâncăruri grozave, mai ales în Europa și Asia. Însă dacă le privim mai atent se poate observa cu ușurință că acestea sunt de fapt destul de diferite în ceea ce privește dimensiunea, culoarea și lungimea tentaculului.
Principala distincție pe care caracatița o are față de calamar (calmar) și sepie este că, așa cum sugerează și numele ei (octopus în engleză), are opt tentacule, în timp ce sepia și calamarul au zece. De asemenea, caracatița este mult mai mare decât calamarul și sepia și are tentacule din ce în ce mai mari.
Singura care nu are coajă este caracatița, acest aspect fiind o altă deosebire între caracatiță, calmar și sepie. Calmarul și sepia au o „structură” externă pentru a le proteja. Acest lucru face caracatița mai flexibilă.
De asemenea, caracatița își poate schimba culoarea pielii și, reușind să se camufleze, apare o altă mare diferență dintre cele trei.
În ceea ce privește gătitul, aroma și textura caracatiței sunt foarte diferite de calmar și sepie datorită dietei, flexibilității și locului în care trăiesc.
Caracatița se poate prepara în mai multe moduri: fierte, la grătar sau prăjite.
Comparativ cu caracatița, calamarul are opt brațe dispuse în perechi și două tentacule mai lungi, pe care le folosește pentru a-și prinde prada. Calamarul trăiește adesea în perechi, în timp ce caracatița trăiește în mare parte singură.
Foto: Captură Youtube
Acesta este mai mic și, de obicei, mai dur decât caracatița sau sepia datorită cochiliei sale interne și modului în care mănâncă, folosind doar două tentacule. Spre deosebire de sepie, calamarii au o structură internă asemănătoare osului numită stilou și își schimbă coloritul după mediul înconjurător.
Calamarul este folosit pentru a face faimoasele „inele de calamari”. El este puțin mai dur decât caracatița, carnea sa are o textură mai fină. Când este gătit, devine fraged și ferm, ceea ce este perfect pentru inelele de calamari.
Carnea de calmar îmbibă bine untul și sosurile, ceea ce permite gătirea acestuia în mai multe moduri: fiert, la grătar sau prăjit.
Principala diferență dintre sepie și celelalte două este forma și aspectul lor. Faptul că sepia are o cochilie calcaroasă internă, o face să fie mai lentă și mai puțin flexibilă decât cele trei.
Caracatița și calamarul sunt prădători rapizi, în timp ce sepia este mai lentă. Se mișcă prin propulsie, aceasta fiind realizată prin umplerea unor camere din interiorul corpului cu apă, care este apoi expulzată rapid printr-un sifon în exterior.
O altă modalitate de a face diferența este prin a le privi ochii. Caracatița și calmarul au ochi rotunjiți, dar sepia are ochi în formă de W.
În cele din urmă, analizând corpul sepiei, acestea sunt mai grase și mai rotunde, în timp ce calmarul are un corp mai alungit, numit și „tub”. Sepia este, de asemenea, mai cărnoasă, cu un corp mai gros.
În ceea ce privește gătitul, gustul este mai aromat decât al calamarului, dar nu la fel de deosebit precum al caracatiței.
Se poate găti la fel cum se gătește un calmar, dar gustul acestuia va da o diferență surprinzătoare. Sepia are nevoie de mai mult timp pentru preparare și este excelentă pentru tocană, paella și risotto.
Foto: Pexels.com
