Când se poate vizita Arcul de Triumf din București?

20.10.2022
Când se poate vizita Arcul de Triumf din București?

Arcul de Triumf din București a fost construit pentru a comemora participarea României la Primul Război Mondial. În prezent, acesta reprezintă unul dintre principalele obiective turistice ale Capitalei, adăpostind un mic muzeu istoric.

Când a fost construit Arcul de Triumf?

Monumentul a fost construit între anii 1921 și 1922, fiind proiectat de Petre Antonescu. Construcția se află în partea de nord a Capitalei, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Arcul de Triumf a fost renovat în perioada 1935-1936, dar și în anul 2014, fiind un simbol pentru București.

Împreună cu Catedrala Încoronării din Alba Iulia, cu Mausoleul de la Mărășești, cu Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman, și cu Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol I, Arcul de Triumf se numără printre monumentele care comemorează participarea României la Primul Război Mondial de partea Aliaților, la finalul căruia aproape toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc, conform Wikipedia.org.

Potrivit măsurătorilor oficiale, monumentul are o înălțime de 27 de metri, o singură deschidere și o formă paralelipipedică. Arcul de Triumf din București este mai mic decât opera din Paris, care are 50 de metri înălțime.

Cei care doresc să viziteze Arcul de Triumf trebuie să știe că până la terasa superioară pot admira patru expoziții: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie și film), Heraldica Marilor Familii Boierești (efigii din bronz și poze), Arcul de Triumf în imagini (diferite fotografii și machete), Marea Unire de la 1918 (unde pot fi admirate coroanele și sceptrul regal reproduse, precum și alte poze istorice).

Program Arcul de Triumf

Începând din mai și până pe data de 30 octombrie monumentul este deschis vizitatorilor. Zilele în care oamenii pot admira de aproape construcția sunt cele de weekend, sâmbăta și duminica, între 12:00 și 20:00. Toți cei care vin la Arcul de Triumf vor putea să intre pe gratis.

În următoarele zile de weekend programul va fi 12:00 – 20:00, ultima persoană va intra în interiorul monumentului la ora 19:30. Traversarea se va face pe la trecerea de pietoni semaforizată, în intervalul orar anunţat, a precizat Primăria Municipiului Bucureşti, potrivit stiridinlume.ro.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot