Au existat vreodată castele înconjurate de apă în care se află crocodili înfometați?

12.03.2018
Au existat vreodată castele înconjurate de apă în care se află crocodili înfometați?

Desenele animate și uneori filmele sunt menite să distorsioneze realitatea și să fabuleze mai mult decât este necesar. În poveștile din Occident, există un mit potrivit căruia pe vremuri, în perioada medievală, existau castele înconjurate de apă. În aceste șanțuri, proprietarii cetăților puneau crocodili înfometați care aveau rolul să protejeze palatul de răufăcători. Cât adevăr există în această poveste?

Ei bine, trebuie spus de la bun început că existența crocodililor sau a aligatorilor în preajma castelelor este un mit fals. Prezența acestor animale în preajma unor cetăți nu ar fi fost niciodată o idee prea bună și vom vedea în următoarele rânduri de ce.

De-a lungul vremii, istoricii amintesc despre o sumedenie de cetăți ce erau înconjurate de șanțuri cu apă, având astfel un sistem de protecție împotriva cotropitorilor. Șanțurile erau construite pentru ca soldații inamici să nu poată escalada prea ușor zidurile așezării.

Care sunt țările în care nu există șerpi?

Este de menționat și faptul că menținerea unui șanț artificial umplut cu apă necesita o mulțime de muncă pentru că apa trebuia drenată și curățată în permanență. Evident, nu același lucru se întâmpla dacă apa din jurul castelului avea în apropiere o sursă de apă naturală.

Cât despre ideea de a popula un iaz artificial cu crocodili, aceasta este o fabulație. În istoria universală nu există niciun caz prin care vreun domnitor sau conducător de cetate să pună în mod deliberat crocodili sau aligatori în șanțurile pline cu apă. În cel mai rău caz, iazurile arficiale au fost umplute cu pești. Și nu pentru apărarea castelului, ci pentru ca locuitorii dintre ziduri să aibă în apropiere o sursă de hrană.

De ce zebra are dungi? Se pot domestici zebrele?

Există un caz celebru în care Wilhelm al V-lea (1548 – 1626), duce de Bavaria, ar fi ținut în șanțul din jurul castelului său mai mulți lei și un leopard. Animalele nu era însă pentru apărare, ci mai degrabă pentru distracția ducelui.

Legenda crocodilului di Castelnuovo

O legendă cunoscută este cea a castelului Coccodrillo di Castelnuovo. Istoricul italian Benedetto Croce (1866-1952) amintește că așezarea din Napoli avea un șanț sub nivelul mării, acolo unde se afla și temnița. Periodic, deținuții dispăreau după ce un crocodil ce trăia în apele oceanului intra în cetate și le venea de hac acestora. Ulterior, pușcăriașii condamnați la moarte erau trimiși în beciul de sub mare, unde sfârșeau devorați de fălcile crocodilului. Sfârșitul monstrului este și el de domeniul fantasticului: crocodilul s-a sufocat după ce a încercat să mănânce un picior de cal.

Dar, povestea cu pricina nu este altceva decât o legendă ce a stat, cel mai probabil, la baza scenariilor ulterioare de la Hollywood.

Crocodil

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Cea mai mică viteză de pe planetă este cea de creștere a cristalelor gigantice din peștera Naica, din Mexic. Sunt printre cele mai mari cristale de pe planetă. Ajung la 12 m lungime și la 55... citește tot
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Președintele american a sugerat marți americanilor să nu se blocheze în dezbaterea noilor dezvăluiri din dosarele Epstein și să „treacă mai departe”, după ce Departamentul Justiției a... citește tot
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
În ultimii ani, caricaturile generate cu ajutorul inteligenței artificiale au devenit un adevărat trend pe rețelele sociale. De la portrete amuzante până la ilustrații în stil Pixar, anime... citește tot