Când și cum au început oamenii să gătească pentru prima dată?

22.11.2022
Când și cum au început oamenii să gătească pentru prima dată?

Omenirea a avut un parcurs sinuos de dezvoltare. Potrivit datelor istorice, în trecut au fost perioade de înflorire economică și socială, însă și vremuri dificile în care traiul de zi cu zi era mai mult o luptă pentru supraviețuire. Cu toate acestea, omul, curios din fire, a dorit mai mult de la viață și a căutat întotdeauna noi oportunități de dezvoltare. Ca atare, când a descoperit focul a înțeles că mâncarea sa poate fi gătită și astfel este mult mai gustoasă.

Când a început omul să gătească?

Oamenii de știință au descoperit, în Israel, rămășițele unui pește destul de mare, asemănător cu crapul din prezent. După ce a fost studiat, cercetătorii au stabilit că are o vechime de 780.000 de ani și fusese gătit înainte să fie consumat. Aceste dovezi au șocat, fiindcă până acum s-a crezut că omul a folosit focul și a început să gătească prin anii 170.000 î. de Hr.

Tranziția de la consumul de alimente crude la cele gătite a avut implicații dramatice pentru dezvoltarea și comportamentul uman, au afirmat cercetătorii care au descoperit rămășițele de pește, potrivit bbc.com.

Oamenii de știință au găsit rămășițele acestui pește de aproximativ 2 metri la situl arheologic Gesher Benot Yaaqob, de pe râul Iordan, la aproximativ 14 kilometri la nord de Marea Moartă. Oasele de pește au fost analizate în detaliu, iar cristalele rămase în smalțul dinților au arătat că acesta a fost gătit la o temperatură mai scăzută și nu expus direct focului. Așa ceva este incredibil! Se pare că oamenii din acele vremuri nu erau așa de înapoiați pe cât s-a crezut până acum.

Așa arată rămășițele de pește gătit găsite în Israel.

Dobândirea abilităților pentru a găti alimente marchează un progres evolutiv semnificativ, fiindcă a oferit un mijloc suplimentar pentru utilizarea optimă a resurselor alimentare disponibile. Este posibil chiar ca gătitul să nu se limiteze doar la pește, ci să includă și diverse tipuri de animale și plante, a declarat profesorul Naama Goren-Inbar de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, potrivit sursei citată mai sus.

Datele strânse de la sit au dovedit că în zonă au trăit grupuri de vânători-culegători timp de zeci de mii de ani. Oamenii s-au concentrat în această regiune, fiindcă aici exista un lac, pe nume Hula, plin de pește care însă a dispărut de pe fața pământului după ce a fost drenat în anii 1950 pentru a scăpa de țânțarii purtători de malarie.

Foto: pinterest.com și bbc.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot