Rivalitatea dintre Adidas și Puma care a despărțit o familie

03.10.2022
Rivalitatea dintre Adidas și Puma care a despărțit o familie

Când vina vorba de alegerea echipamentului folosit, lumea sportului este împărțită. Sunt pe piață sute de producători care vor să-și asocieze imaginea cu sportivii iar printre cele mai mari nume se numără Nike, Reebok, Adidas, Puma sau Lacoste. La nivel internațional toată lumea a auzit despre Adidas și Puma, însă puțini știu cine le-a creat. Cele două au legătură cu una dintre cele mai mari rivalități din istorie, mai ales că fondatorii celor două companii se cunoșteau foarte bine. Redactorii Shtiu.ro vă relatează o rivalitate istorică despre care s-a scris și se va mai scrie ani buni de-acum înainte. 

Cine sunt fondatorii Puma și Adidas?

Adidas

Adidas este unul dintre cele cunoscute branduri cu activitate în domeniul sportiv. Compania a fost fondată în anul 1924 de către Adolf Dassler, cu ajutorul fratelui său mai mare Rudolf. Conceptul principal al lui Adolf a fost de a dezvolta adidașii de alergare prin schimbarea crampoanelor. Pentru a îmbunătăți calitatea produsului, inventatorul a trecut de la crampoanele metalice, la cele bazate pe silicon și pânză. Soluția a fost una de succes, convingându-l pe sportivul american Jesse Owens să poarte încălțările marca Adidas la Jocurile Olimpice din 1936. Vânzările anuale ale Adidas depășesc astăzi 25 miliarde de dolari, fiind una dintre cele mai de succes companii la nivel mondial.

Puma reprezintă compania rivală a Adidas și a fost fondată de fratele lui Adolf Dassler, Rudolf! Scindarea fraților a făcut ca în 1948 să fie deschisă „Ruda”. Câteva luni mai târziu, firma lui Rudolf și-a schimbat numele definitiv în Puma Schunfabrik Rudolf Dasser. În același an, la primul meci de fotbal jucat de după cel de-al Doilea Război Mondial, o mare parte din jucătorii echipei naționale a Germaniei de Vest purtau în picioare ghete cu marca Puma. Viziunea lui Rudolf a dus la crearea unui tip de crampon prin înșurubare, denumit „Super Atom”.
În prezent, Puma este considerată a 3-a mare companie la nivel global, iar vânzările sale sunt de aproape 7 miliarde de dolari pe an.

Cei doi frați nu și-au mai vorbit până la moarte

Pornind la drum ca rude și parteneri de afaceri, frații Dassler au dovedit celebra zicală: „frate, frate, dar brânza e pe bani”. Cei doi au format două companii diferite, care au iscat conflicte de interese în familie pentru mai bine de 60 de ani. Cei doi s-au născut într-un mic orășel german, Herzogenaurach. Două firi diferite, unul mai liniștit și gânditor, în timp ce altul era mai extrovertit și chiar prietenos.

Până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, produsele Adidas erau deja cunoscute la nivelul țării. Cei doi s-au alăturat partidului nazist pentru a căpăta mai multă notorietate. Conflictele au început când, în timpul războiului, Rudolf a refuzat să își angajeze nepoții în companie, lucru care a dus la uciderea tinerilor pe front.

În 1940, Adi a fost recrutat în armată, dar a fost lăsat acasă la scurt timp. În 1943, Rudolf a fost și el recrutat, ceea ce i-a creat ideea că Adi a complotat împotriva lui pentru a fi trimis în armată și să poată controla singur afacerea. La finalul anului 1946, Adi a fost acuzat de legături cu naziștii, însă a fost achitat. Relația dintre cei doi frați se deteriorase treptat și apoi a devenit de nereparat. În 1948, cei doi s-au separat, iar Rudolf a creat compania Puma. Rivalitatea acestora a fost dusă până după moarte. Aceștia sunt îngropați în același cimitir, dar cât mai departe posibil unul de celălalt.

Foto: Blog.gepas-mag.ro & Incredibilia.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot