Au trecut mai bine de 500 de ani de când domnitorul Ștefan cel Mare a condus cu mână de fier destinele Moldovei. Ștefan cel Mare a avut cea mai lungă domnie din perioada medievală din Țările Române. În cei 47 de ani în care s-a aflat la conducerea Moldovei domnitorul a purtat zeci de războaie, dar s-a ocupat și de administrația moldavă. Ba mai mult, a construit poduri și trecători iar unul dintre ele este folosit și astăzi.
Pe drumul dintre Onești și Adjud, la kilometrul 24, se află podul lui Ștefan cel Mare din satul Negoiești. Podul este localizat pe partea stângă, după traversarea căii ferate, în valea pârâului Gârbovana, afluent pe dreapta al râului Trotuș, într-un decor parcă desprins din povești.
Construcția are o boltă în stil moldovenesc și la vremea lui era ceva foarte inovativ, cu atât mai mult cu cât în acele vremuri se construiau poduri din bârne. Doctorul Constantin I. Istrati, cercetând podul în anul 1904, în studiul ,,Biserica şi podul de la Borzeşti” nota: „podul este construit din piatră cu mortar gros (realizat din var şi albuş de ou potrivit legendei), bolta, de asemenea, construită cu bolovani rotunzi, iar capetele bolţii care se văd sunt lucrate gros tot din bolovani rotunzi”.
Ştefan cel Mare a înălțat acest pod pentru a face o punte de legătură între pădurea de dincolo de pârâul Gârbovana, unde își antrena ostașii, și refugiul religios al bisericii din Borzești. Totodată, pe acest pod, voievodul își supraveghea și transporturile de sare de pe Valea Trotușului.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), pe podul lui Ştefan cel Mare au trecut tancurile militare, apoi în vremea regimului comunist de-a lungul podului au fost transportate cantități foarte mari de petrol din zona Moinești, cu utilaje industriale grele, care făceau „naveta” între Ploiești şi zona petrolieră Moineşti.
Podul cu lungimea de 14 m, lăţimea de 8 m și înălţimea de 11 m este funcțional și astăzi.
