Una dintre cele mai mari moșteniri pe care Imperiul Roman a lăsat-o omenirii a fost, cu siguranță, limba latină. Cu ajutorul acesteia, în prezent, numeroase țări (Italia, Franța, Portugalia, Spania, Moldova, etc.) împart un dialect similar. În mod ciudat, limba latină nu a trecut testul timpului, așa cum s-a întâmplat cu limba greacă. Oare de ce?
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că limba latină nu a murit, ci s-a transformat în 5 mari limbi europene: italiană, spaniolă, franceză, portugheză și română. Dispariția latinei urma să fie inevitabilă datorită complexității sale.
Știm din liceu că majoritatea cuvintelor se pot modifica în funcție de timp, caz, aspect, persoană sau gen. În timp, în lipsa unei puteri centrale, latina originală a dispărut din uzul comun. Concret, limba făcută celebră de romani a început să se degradeze și apoi să dispară după căderea Imperiului.
Înainte de a dispărea complet, limba latină a trecut prin 7 etape istorice astfel:
Latina a evoluat rapid în limbi romanice iar forma sa originală a rămas doar un instrument liturgic și științific. Latinele vorbite au devenit din ce în ce mai distinse și diferite între ele, iar în secolul al XV-lea, când umanismul renascentist a dus la o reînviere a latinei în literatura și știința medievală, latina clasică era deja mai mult o limbă de studiu decât una activă.
În timp ce limba latină a fost dominanta în Imperiul Roman, căderea acestuia a dus la o fragmentare teritorială profundă, iar popoarele care s-au succedat în fosta sa arie de influență au dezvoltat limbi proprii. Această diversificare lingvistică nu a favorizat o continuitate în utilizarea limbii latine vorbite, iar transformarea acesteia în limbile romanice a fost un proces natural.
Unul dintre motivele principale pentru care limba greacă a supraviețuit este legătura sa strânsă cu un spațiu geografic continuu și cu o cultură diversificată, ce a continuat să se dezvolte de-a lungul istoriei. Grecia antică și, ulterior, Imperiul Bizantin, au fost centre culturale importante, iar limba greacă a fost folosită pe parcursul unei perioade îndelungate, atât în domeniul religios, cât și în cel administrativ.
După căderea Imperiului Roman de Apus în secolul al V-lea, Imperiul Bizantin, cu capitala la Constantinopol (actualul Istanbul), a fost un bastion al limbii grecești. Chiar și după destrămarea Bizanțului în 1453, limba greacă a rămas activă în cadrul comunităților religioase și intelectuale, continuând să fie utilizată ca limbă liturgică și de educație.
Un alt factor semnificativ în supraviețuirea limbii grecești este legătura sa cu religia ortodoxă. Limba greacă a fost limba sacra a Bisericii Ortodoxe, care a fost o instituție influentă în întreaga regiune răsăriteană a Europei, dar și în teritoriile care au rămas sub influența bizantină. De asemenea, în teologia ortodoxă și în practica religioasă, greaca veche a fost păstrată prin tradiții liturgice, iar textele sacre, cum ar fi Noul Testament, au fost scrise inițial în greacă.
În ciuda faptului că limba latină a fost cheia dezvoltării civilizației romane și a influențat profund cultura occidentală, greaca a reușit să supraviețuiască pentru că a avut un context cultural, religios și geografic mult mai favorabil continuării sale. În plus, adaptabilitatea limbii grecești și legătura sa strânsă cu religia ortodoxă au contribuit decisiv la menținerea sa ca limbă vie. Latina, pe de altă parte, a avut un destin diferit, transformându-se în limbi romanice și rămânând un instrument academic și religios. Astfel, greaca a reușit să depășească obstacolele timpului și să supraviețuiască secolelor, în timp ce latina a fost lăsată în urmă ca o limbă moartă, dar cu un impact cultural profund asupra lumii moderne.
