Fabulosul inventator român Justin Capră, cel care ar fi schimbat lumea dacă nu trăia în comunism

31.01.2022
Fabulosul inventator român Justin Capră, cel care ar fi schimbat lumea dacă nu trăia în comunism

Virgilius Justin Capră, pe numele său complet, a fost un inventator, profesor și inginer, care însă nu a fost promovat așa cum ar fi meritat. Acesta a realizat peste 100 de invenții și inovații, fiind curtat intens de țările dezvoltate ale lumii, însă a ales să rămână pe plaiurile natale din patriotism și dragostea pentru părinții săi.

Viața lui Justin Capră

Justin Capră s-a născut pe data de 22 februarie 1933, la Măgureni, în județul Prahova. Tatăl său, Constantin, a fost învățător insuflându-i acestuia, de mic copil, dorința de cunoaștere și de experimentare. Justin a fost educat la Câmpina, unde a urmat școala primară și Liceul „Dumitru Barbu Știrbei”, după care a promovat examenul de capacitate (1948). După această perioadă, inventatorul a urmat alți patru ani de cursuri superioare la Școala Tehnică Petrol, specialitatea Foraj.

La finalul acestui ciclu, Justin Capră se înscrie la Școala Superioară de Aviație, unde a absolvit ca subinginer. În anul 1974, a mers la la Institutul Politehnic din București pentru echivalarea studiilor, unde primește diploma de inginer.

Anii de școala, 1944-1956, au fost tulburi, fiindcă, în 1952, bunicii lui au fost ridicați de pe moșia lor, fiind declarați chiaburi, și obligați să locuiască la Măgureni (domiciliu forțat). Tatal lui făcuse seminarul la Buzău și Teologia la București, dar nu s-a preoțit și a lucrat ca învățător. În 1952, toată familia locuia la Florești, lângă Câmpina. Au pierdut însă casa de la Filipeștii de Pădure, iar tatăl lui a fost făcut de urgență membru de partid, dar în ciuda acestor întâmplări, Justin Capră și sora sa, Georgeta Viorica au continuat școala, potrivit Wikipedia.org.

Ce a inventat Justin Capră?

Justin Capră a fost unul dintre cei mai prolifici inventatori români din istorie. Din păcate, vremurile grele în care a trăit și dorința acestuia de a rămâne în țară, deși era curtat din străinătate, au făcut ca acesta să nu fie un renume mondial așa cum ar fi meritat.

Eu nu sunt inventator, Dumnezeu e inventator, noi făcând parte din Imitatio Cristi, a afirmat la un moment dat Justin Capră.

Iată o parte dintre invențiile ce au purtat semnatura lui Justin Capră:

1. Automobilul Virgilius – A fost prima sa invenție omologată, în anul 1955, și avea sub capotă un motor de avion, de 105 cai putere, ce atingea 300 km/oră și cântărea 250 de kilograme. Drept urmare, comuniștii l-au arestat în 1958, crezând că vrea să fugă din țară și pentru că folosea materialele unității de aviație.

2. Rucsacul zburător (1956) – Această invenție a avut două variante, însă niciuna nu a fost recunoscută pe plan mondial. Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu, în Statele Unite ale Americii, ideea a fost brevetată de către Cecil Martin, Robert Cumings și Wendell Moore.

3. Automobilul Soleta F – Este cea mai mică mașină din lume, cu un consum de doar 0,5 litri la suta de kilometri.

Inventatorul Justin Capră a realizat 80 de prototipuri de automobile, 13 de motociclete și un mic elicopter. Multe dintre invențiile sale pot fi admirat la Muzeul Tehnic din București.

Pentru activitatea sa, inventatorul a primit mai multe distincții precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenție ecologică (triciclu electric sau hibrid, împreună cu Marian Velcea), diploma Eureca Gold Medal pentru același aparat, diploma Salonului Internațional de invenții de la Geneva și Premiul Dan Voiculescu etc.  Justin Capră a murit pe 19 ianuarie 2015, la Ploiești.

Foto: stirileprotv.ro și sfatulbatranilor.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
Elveția a fost mult timp considerată „anomalia” fascinantă a sistemului financiar global. În timp ce majoritatea economiilor lumii se luptă cu inflația și creșterea costurilor de... citește tot
7 idei despre care se vorbește tot mai puțin cu privire la anexarea Groenlandei de către SUA. Cum stă situația în Europa? Ce ar urma după Groenlanda?
7 idei despre care se vorbește tot mai puțin cu privire la anexarea Groenlandei de către SUA. Cum stă situația în Europa? Ce ar urma după ...
În contextul geopolitic tensionat al anului 2026, securitatea Europei a redevenit o temă de maximă urgență. După decenii în care s-a adăpostit sub „umbrela nucleară” americană, Europa... citește tot
Cea de-a 5-a ediție a „Newborn and Portrait Summit” va avea loc la București pe 26 aprilie
Cea de-a 5-a ediție a „Newborn and Portrait Summit” va avea loc la București pe 26 aprilie
Cea de-a 5-a ediție a „Newborn and Portrait Summit”, un eveniment dedicat fotografilor pasionați de fotografia de nou-născuți, maternitate și familie va avea loc pe data de 26 aprilie 2026... citește tot