Este adevărat că te îngrași dacă bei apă minerală?

12.10.2023
Este adevărat că te îngrași dacă bei apă minerală?

Apa minerală este foarte consumată la nivel mondial. Aceasta este băută de foarte mulți oameni, indiferent de vârstă. Cu toții am observat însă că după ce bem apă minerală avem o senzație de balonare, drept urmare apare întrebarea dacă în această situație luăm în greutate sau este un fenomen temporar. Ce spun specialiștii în sănătate?

Apa minerală, o băutură apreciată

Apa minerală este sănătoasă pentru organismul uman, fiindcă pe lângă hidratare conține și minerale. Acestea sunt importante pentru funcționarea optimă a corpului și pot fi obținute o parte din ele prin consumul acestui lichid.

Potrivit studiilor, această apă conține săruri minerale și minerale esențiale, cum ar fi sodiu, potasiu, magneziu și multe altele. Din păcate, s-a observat că aceste minerale pot afecta retenția de apă în corp și pot duce la îngrășare sau la o senzație de balonare. Situația a fost observată, în special, atunci când se consumă în cantități mari.

Retenția de apă este o problemă pentru persoanele care țin la greutatea lor, însă apa minerală nu este cauza principală care duce la îngrășare. Nutriționiștii au explicat că acest efect este determinat în principal de aportul caloric total și cheltuielile energetice ale unei persoane.

Cu alte cuvinte, dacă sunt consumate mai multe calorii decât se arde, se va lua în greutate, iar apa în sine nu va influența acest echilibru energetic. Indiferent că este apă plată sau minerală această va ajuta la funcționarea optimă a organismului.

Ce beneficii are apa minerală?

Apa minerală poate aduce o serie de beneficii pentru sănătate și bunăstare datorită compoziției sale naturale și a proprietăților specifice. Aceasta este o sursă excelentă de hidratare, deoarece conține apă pură și este lipsită de calorii. Este potrivită pentru rehidratare după efort fizic sau în condiții de căldură.

Apa minerală conține diferite minerale și oligoelemente în cantități mici, cum ar fi calciu, magneziu, potasiu, sodiu și multe altele. Aceste minerale pot contribui la menținerea echilibrului electrolitic în organism și pot avea beneficii asupra sănătății oaselor, a funcției musculare și a tensiunii arteriale. Totodată, acest tip de apă poate ajuta la stimularea sistemului digestiv. Unii oameni o folosesc pentru a trata dispepsia (probleme digestive) sau pentru a alina senzația de arsură la stomac.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Cea mai mică viteză de pe planetă este cea de creștere a cristalelor gigantice din peștera Naica, din Mexic. Sunt printre cele mai mari cristale de pe planetă. Ajung la 12 m lungime și la 55... citește tot
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Președintele american a sugerat marți americanilor să nu se blocheze în dezbaterea noilor dezvăluiri din dosarele Epstein și să „treacă mai departe”, după ce Departamentul Justiției a... citește tot
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
În ultimii ani, caricaturile generate cu ajutorul inteligenței artificiale au devenit un adevărat trend pe rețelele sociale. De la portrete amuzante până la ilustrații în stil Pixar, anime... citește tot