România este recunoscută pe plan european și mondial pentru faptul că are ieșire la Marea Neagră. Puțini dintre noi știm, însă, că țara noastră a avut cândva și ieșire la Marea Adriatică, o mare aflată la peste 350 de kilometri de granița României cu Serbia. Incredibil, nu-i așa?
În perioada 1934-1939, România a avut un teritoriu (exclavă) la Marea Adriatică, în Sarandë, Albania (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda), care era situat pe malul Adriaticii, în dreptul Insulei Corfu, potrivit anonimus.ro.
Regele Albaniei din perioada 1928-1939, Ahmet Zogu, a donat acest teritoriu lui Nicolae Iorga drept recunoștință pentru contribuția adusă de acesta la istoria Albaniei. Prim-ministrul de atunci al României a donat apoi statului român 50% din suprafață și, astfel, țara noastră a dobândit ieșire la cea de-a doua mare.
Vasile Stoica, Ministrul Plenipotenţiar al României la Tirana, scria într-o telegramă trimisă la 24 august 1931 Ministrului Afacerilor Străine, Dimitrie Ghica, următoarele:
„Regele Ahmet Zogu şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Pandelie Evanghelie, în înţelegere cu mine, au hotărât ca, drept recunoştiinţă pentru sprijinul pe care, prin scrisul său, domnul Preşedinte al Consiliului Iorga l-a dat naţiunii albaneze să ofere Excelenţei Sale la a 60-a aniversare un teren cu o căsuţă şi grădină pe malul Mării Adriatice şi urmează să aleg eu acest teren. M-am pronunţat pentru împrejurimile oraşului Saniti Quaranta, ţinut sănătos şi cu comunicaţiuni uşoare, cu vegetaţie sudică, în faţa insulei Corfu”.
Opt luni mai târziu, Vasile Stoica îi solicita lui Nicolae Iorga consimţământul pentru a-i trece în proprietate terenul din Saranda.
Cu ocazia Conferinței de pace care a avut loc la Londra în 1919, delegația albaneză a susținut cauza independenței și a recunoașterii pe plan internațional a Albaniei și a granițelor acestei țări. La Conferința de la Londra, albanezii au folosit ca material documentar cursurile pe care profesorul Nicolae Iorga le-a ținut la Universitatea din București și care au reprezentat fundamentul Istoriei Albaniei.
Iorga a cedat respectivul teren statului român în anul 1934, însă a pus o condiţie, și anume ca acolo să se construiască o clădire care să servească drept institut de studii arheologice. Statul român s-a conformat și a construit la Sarandë un institut care a funcționat până în 1940. Terenul şi clădirea Institutului de la Saranda deveneau proprietatea statului român prin așa-numita Lege de înființare.
Ulterior, România a fost deposedată de această proprietate, aceasta fiind naționalizată după instaurarea regimului comunist din Albania. După căderea regimului totalitar de la Tirana, în 1991, Casa Iorga din Saranda a fost vândută de autorităţile albaneze unei persoane private. De altfel, acum, după aproape trei decenii, au fost reluate discuțiile bilaterale dintre cele două state în vederea retrocedării proprietății statului român.
