Comunismul este perioada care a afectat drastic România. Și iremediabil, ar spune alții. Există însă, în gândirea colectivă, ideea că în perioada comunistă toată lumea avea un loc de muncă și nu exista șomaj. Parțial, adevărat. Dar, doar parțial. De ce este o prostie această afirmație?
Ideea că în lumea comunistă nu există șomaj a fost ani de-a rândul punctul forte al propagandei comuniste. Atât în România cât și în restul țărilor din blocul comunist, precum URSS, Ucraina, etc. Se pare însă că adevărul este altul. De la nivel înalt se luau decizii politice pentru ca șomajul să nu fie aplicat.
Regimul comunist aplica un așa zis „șomaj mascat”. Cu alte cuvinte, regimul supradimensiona numărul de angajați în fabrici și uzine chiar dacă aceast lucru ducea la o productivitate redusă. Cu alte cuvinte, mulți oameni aveau un loc de muncă, deși nu munceau. La nivel național exista, în anul 1989, un număr nejustificat de mare de angajați. Puțini știu că, în perioada comunistă, statul a cheltuit resurse uriașe pentru construirea unor capacități de producție care au generat pierderi, dar au asigurat ocuparea forței de muncă.
De ce nu avea niciodată Ceaușescu bani la el?
În plus, în anul 1968, a fost introdusă în Codul Penal infracțiunea de vagabondaj (persoană care deşi are capacitatea de a munci, nu exercită în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie ori nu prestează nicio altă muncă pentru întreţinerea sa). Un alt factor care a dus la un șomaj scăzut în România comunistă a fost interdicția românilor de a munci în străinătăte.
E adevărat că în ’89 România nu avea nicio datorie externă?
Conform definiției, șomajul este un dezechilibru al pieței muncii și se caracterizează prin existenta unui anumit număr de persoane apte de muncă, disponibile, care nu-și găsesc un loc de muncă, conform dorințelor acestora.
