Cum ar fi să iei metroul și să mergi la schi în… Berceni. Acest lucru pare o utopie astăzi, dar în urmă cu câțiva zeci de ani lucrurile stăteau altfel. E drept, în acea perioadă metroul era un vis și singurul mijloc de transport cu care puteai ajunge la pârtie era tramvaiul.
Se pare că la începutul secolului al XX-lea, groapa de gunoi Valea Plângerii a fost transformată de către autoritățile vremii într-o adevărată staţiune de schi pentru locuitorii Capitalei care nu îşi permiteau o vacanţă la munte, scrie site-ul bercenidepoveste.ro.
În 1933, cu șase ani înainte de izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial, autoritățile au netezit mormanele de gunoaie din Valea Plângerii și au amenajat trei pârtii, una pentru începători, una pentru avansați și una pentru săniuță. Ba mai mult, au fost instalați și stâlpi pentru iluminatul nocturn al pârtiilor.
Și pentru că bucureștenii veneau cu mic cu mare la schi și săniuș, în zonă au apărut și mici afaceri unde negustorii vindeau fie vin fiert, fie țuică fiartă. Pârtia din sudul Capitalei a fost subiectul principal al unui articol în revista „Ilustrațiunea română”.
„Aici se află, strânse laolaltă de mâna năstrușnică a destinului, cimitire, sanatorii, cârciumi vestite, saloane de dans, gropi de gunoi, terenuri elegante pentru sport și clădiri moderne. E aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale! Aici vin, în fiecare după amiază, pasionații sportului de iarnă, care nu se pot deplasa la munte. Ce importanță are că, dincolo de imensa vale cu gunoaie și stuf, peste care zăpada a pus un strat purificator de alb imaculat, se văd acoperișurile caselor, turlele bisericilor, acea aglomerație de clădiri care formează orașul! Pista e bine bătătorită, schiurile alunecă vertiginos la vale și pentru clipa aceea de viteză, dispare și valea tristă și casele depărtate”, scria în publicația Ilustrațiunea română un reporter în iarna anului 1938.
Foto: Ilustratiunea românã”, nr 5, 1933
