„Delta” din județul Mehedinți, o frumusețe naturală

05.07.2022
„Delta” din județul Mehedinți, o frumusețe naturală

În județul Mehedinți, între localitățile Gârla și Vrata, se găsește o mică „deltă”. Nu mai puțin de 400 de hectare de luncă inundabilă au fost readuse la stadiul natural, după un efort al autorităților și al mediului privat. Zona, care se află pe malul Dunării, a fost reconectată cu fluviul.

Această „deltă”, din partea opusă a țării, este casă pentru 80 de specii de animale, precum cormoranul mic, raţa roşie, vidra, broasca ţestoasă de lac sau popândăul. Readucerea la viață a zonei are scopul și de a proteja oamenii din regiune de eventuale inundații.

Atunci când natura prosperă, întreaga comunitate prosperă, iar acesta este rezultatul pe termen lung pe care îl aşteptăm şi de la proiectul de renaturare încheiat la Gârla Mare-Vrata. Mai mult decât atât, sperăm ca acest proiect de pionierat să inspire şi să fie replicat cât mai mult în următorii ani, a declarat Hanny Bratu, Marketing and Fundraising Manager, WWF-România, potrivit adevarul.ro.

Dunărea oferă surprize frumoase

„Delta” din Mehedinți a fost reamenajată prin programul „Împreună pentru Dunăre”, care se desfăşoară în şase ţări: România, Austria, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Bulgaria.  Drept urmare, în aceste state au fost refăcute, de-a lungul Dunării, mai multe zone care pot susține și întreține flora și fauna.

În perioada anilor ’80, regiunea a fost modificată pentru piscicultură, fiind întreruptă legătura cu fluviul. Din fericire, începând cu anul 2020 „delta” de la Gârla – Vrata a fost reamenajată, fiind conectată din nou cu Dunărea și având astfel potenţialul de a stoca peste 5 milioane de metri cubi de apă.

Micile delte, pe cale de dispariție

Zonele umede s-au micile delte sunt din ce în ce mai puține, cu toate că reprezintă 6% din suprafața Pământului. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 90% dintre acestea au dispărut în ultimii 300 de ani. Zonele umede dispar de trei ori mai repede decât pădurile și odată cu ele întreaga floră și faună din regiune.

Curiozități despre Dunăre

Foto: adevarul.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Top meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Top meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Timp de decenii, diploma universitară a fost privită ca unicul bilet garantat către un salariu generos și o carieră de succes. Totuși, piața muncii s-a schimbase radical: angajatorii pun din... citește tot
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Verificarea vechimii în muncă și înțelegerea modului în care se calculează reprezintă un pas esențial pentru orice angajat din România. Fie că te pregătești de pensionare, vrei să... citește tot
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot