După nuntă, tinerii însurăței pleacă într-o binemeritată lună de miere. Tradiția este veche de când lumea și pământul și obiceiul are o strânsă legătură cu mierea produsă de albine.
Celebra „lună de miere” este sau, ar trebui să fie, cea mai frumoasă perioadă din viața unui cuplu. Aceasta vine imediat după nuntă și este doar pentru celebrarea dragostei.
Babilonezii sunt cei care au pus bazele lunii de miere. Încă din cele mai vechi timpuri, în Babilon, în prima lună de după nuntă, tatăl miresei oferea ginerelui o băutură alcoolică, obţinută din fermentaţia mierii de albine, denumită licoarea zeilor.
Conform obiceiului, mirele trebuia să consume licoarea timp de o lună de zile și astfel sporeau șansele tânărului cuplu de a avea un urmaș.
Cartea Zend Avesta a vechilor perşi este primul document care consemnează în paginile sale luna de miere. “Prima lună de căsătorie, cum scrie în cartea lui Zend, e luna de miere, iar a doua, luna de pelin”, nota Voltaire în opera sa „Zadig”, publicată în anul 1747.
Povestea simbolului inimii. De ce desenăm inima astfel?
Formula modernă a tinerilor însurăței care pleacă în vacanță timp de o lună după nuntă a început în perioada victoriană. În acele vremuri, costurile vacanței erau plătite de familia mirelui. Aceste 30 de zile erau o bună oportunitate pentru ca cei doi îndrăgostiți să se cunoască mai bine. Prima formă englezească a fost „hony moone”, care a fost menționată încă din anul 1546.
Foto: pexels.com
