Carantină. Acesta este cuvântul care se află pe buzele tuturor în ultima perioadă de când Coronavirus a pus stăpânire și pe România. Totuși, unde își are originea cuvântul carantină și care e legătura cu numărul „40”?
Carantina este o izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie.
Prima carantină din istorie a avut loc la jumătatea anilor 1300. Începând cu anul 1347, ciuma a ucis între o treime și jumătate din populația Europei. Ciuma bubonică(boală infecțioasă deosebit de contagioasă, produsă de bacteria Yersinia pestis) originară din Asia se răspândea cu o viteză amețitoare printre populația Europei. Purtători ai acestui virus erau șobolanii.
Veneția a fost printre puținele orașe care nu au fost atinse de ciumă, cunoscută și sub denumirea de „moartea neagră”. Orașul italian avea o metodă care s-a dovedit a fi una vitală pentru supraviețuirea așezării: corăbiile noi care doreau să intre în oraș, nu o puteau face, până nu stăteau staționate în port timp de 40 de zile („quaranta”).
Navele care veneau din larg erau obligate să aștepte 40 de zile în larg înainte de a descărca mărfurile pentru ca autoritățile venețiene să controleze dacă în cele 40 de zile a murit sau s-a îmbolnăvit vreun membru al echipajului.
Astfel, de aici vine cuvântul carantină, de la italienescul „quaranta” care înseamnă „patruzeci”.
Carantina separă si restrictionează circulația persoanelor care au fost expuse unei boli contagioase pentru opri posibilitatea transmiterii infecției, în cazul în care acestea sunt infectioase.
Carantina și autoizolarea înseamnă ca o anumită persoană să rămână într-un anumit loc destinat pentru aceasta sau la domiciliu pentru o perioadă după expunerea la situația în care s-ar fi putut produce o infectare cu un anumit virus.
