De unde vine Blue Monday si de ce este considerată cea mai deprimanta zi a anului?

Claudiu Petrișor 20/01/2020 Ca să știm
De unde vine Blue Monday si de ce este considerată cea mai deprimanta zi a anului?

Un psiholog britanic a decis că 20 ianuarie să fie numită „lunea albastră”, reprezentând cea mai deprimantă zi din an. Pentru a ajunge la această hotărâre, au fost luați în calcul mai mulți factori, cum ar fi: vremea posomorâtă, mai puțină lumină în timpul zilei, datoriile cumulate după sărbătorile de iarnă și faptul că următoarea vacanță este destul de departe.

În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi de ciocolată din luna decembrie şi a petrecerilor de Revelion.  Drept urmare, oamenii manifestă o stare de tristeţe, de letargie şi consumă carbohidraţi în exces.

Ideea de „Blue Monday” a apărut în anul 2005 și este considerată de20 ianuarie este considerată de psihologi drept cea mai deprimantă zi din an, cu risc major suicidar.

Ce trebuie să faci ca să nu mai fi trist?

Luna ianuarie este considerată una dintre cele mai triste din an, însă poate fi abordată și ca o perioadă în care să îți faci planuri pentru următoarele 12 luni. Dacă 20 ianuarie este considerată cea mai tristă zi din an, cea mai fericită va corespunde datei de 19 iunie, conform acelorași factori de analiză.

Pentru a trece peste aceste perioade de depresie, specialiștii recomandă pe lângă alimentație, petrecerea timpului în compania persoanelor dragi, plimbări în natură şi exerciţiile fizice. De asemenea, este benefic să ne îndreptăm atenţia către hobby-uri, fie că este vorba despre a vedea un film, a citi o carte sau a asculta muzică.

Alimentaţia este foarte importantă și trebuie consumate cât mai multe produsele bogate în magneziu, mineral care reduce iritabilitatea, sunt de folos: legume cu frunze verzi (spanac, varză), seminţe, alune, avocado, boabe de soia, banana, ciocolată, lactate, fructe uscate şi ierburi aromatice (mărar, salvie, coriandru, busuioc).

Cum a apărut „Blue Monday”?

Această zi de „Blue Monday” a apărut într-o campanie publicitară a agenției de turism Sky Travel, care promova avantajele călătoriilor în luna ianuarie.

Ideea a fost preluată și de o companie de înghețată care a promovat opusul lui „Blue Monday” și astfel a apărut cea mai fericită zi a anului ca fiind 19 iunie.

Foto: Pexels.com

Nu uita să ne dai un LIKE!
Ne ajută să creștem și să ducem aceste informatii la mai multe persoane.
Mulțumim!

loading...