Originea cuvântului balamuc este extrem de veche. Astăzi, termenul este folosit ca sinonim pentru casă de nebuni sau ospiciu pe de o parte sau ca gălăgie, hărmălaie, pe de altă parte. Totuși, care este povestea acestui substantiv și cum a intrat în limba romană?
Cuvântul în are originile în Italia secolului al XVI-lea. O calamitate puternică distruge aşezările veneţienilor aşezaţi pe insula Malamocco, din apropierea faimosului oraș. Mulți dintre sinistrați își caută norocul prin părțile Europei. Unii se vor opri în Valahia, în preajma localității Gherghiţa, unde exista şi o reşedinţa domnească. Sinistrații întemeiază o aşezare care primea denumirea locului de unde plecaseră: Malamucul.
Meșterii italieni sunt cei care participă la înălţarea pe acele locuri a unei mănăstiri unde aveau să fie adăpostiţi într-o primă fază, călugări ce-şi pierduseră minţile adunaţi de pe teritoriul întregii țări.
Cum a murit Nicolae Labiș? Ce a spus poetul pe patul morții?
În anul 1839, pe timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, s-a hotărât definitiv ca mănăstirea de la Malamuc să devină oficial „casă de ţinere şi căutarea celor lipsiţi de minte”. Cu timpul, Malamucul din județul Prahova a fost dată uitării și locul ei a fost luat din 1845 de mănăstirea Mărcuţa, loc unde a fost internat și poetul Mihai Eminescu. Încet și sigur, substantivul „malamuc” a devenit românescul „balamuc”.
De unde vine expresia „Boala lui Calache”? Ce boală avea, de fapt, Calache?
Astăzi, termenul de „balamuc” este sinonim atât cu ospiciu, cât și cu gălăgie și hărmălaie. Astăzi, Malamocco este un cartier din Venezia.
