Astăzi grecii își spun „eleni” (Έλληνες – ellenes), deși au fost cunoscuți sub diferite denumiri de-a lungul vechii lor istorii. Soldații greci care au murit în Bătălia de la Termopile din anul 480 î. d. Hr. erau considerați „eleni“, care însemna „protectori ai Hellas-ului”.
În perioada elenistică acest nume a ajuns să se refere la o persoană care îmbrățișa modul de viață și valorile grecești. În timpul lui Iisus din Nazaret termenul și-a schimbat înțelesul, și orice individ care nu era de rit iudaic era numit elen.
După convertirea la creștinism a Imperiului Roman de Răsărit, elen a ajuns să fie sinonim cu păgân, recăpătându-și sensul inițial abia la începutul celui de-al doilea mileniu.
Denumirea de „eleni” a apărut pentru prima dată în 584 î. d. Hr. într-o inscripție a lui Echembrotus, dedicată lui Heracles pentru victoria sa în Jocurile amfictonice. În secolul al IV-lea î. d. Hr., numele elen a căpătat un sens mai larg, denumind popoarele civilizate în general, în opoziție cu termenul de barbar care reprezenta grupul celor necivilizați. Totodată, Euripide considera că elenii ar trebui să îi conducă pe barbari, deoarece primii erau meniți pentru libertate, în timp ce ultimii erau meniți pentru a fi sclavi.
Cine a fost, de fapt, „Noroc”? De ce nu e bine să zicem „Hai, noroc!”
„Titlul de elen este o emblemă a educației, nu a originii comune”, amintea Isocrate în discursul intitulat Panegyricus. Astfel, termenul de „elen” a evoluat de la un nume național reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine își ducea viața în conformitate cu standardele grecești.
